În locul în care se găsește se mântuiește omul. Am citit cândva predicile Sfântului Ioan Gură de Aur despre pocăință, și acolo, într-una din predici, este următoarea afirmație: „Adam, în Rai fiind, a căzut; și Lot în Sodoma fiind s-a mântuit; nu s-a mântuit regele Saul în palat împărătesc, ci s-a mântuit Iov pe o grămadă de gunoi”. Deci lucrurile trebuie făcute cu nădejdea la Dumnezeu unde te găsești.

Noi zicem la slujbă: „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Nu zicem: numai o parte din viața noastră. Toată viața noastră să o trăim în așa fel încât să fie o slujbă adusă lui Dumnezeu. Asta este esențial.

Dacă luăm aminte la acest cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, constatăm că nu locul, ci așezarea sufletească îl ajută pe om ca să fie împlinit. Să ne mai gândim apoi că Sfântul Petru Damaschin spune că a văzut mântuire și cădere și în pustiu, și în viața obișnuită, și-n călugărie, și-n căsătorie, și să ne mai gândim că el afirmă că „de va lăsa omul voile și cugetele sale și va face voia și cugetul lui Dumnezeu, în toată lumea asta nu se va găsi nici loc, nici lucru ca să-i împiedice mântuirea”.

Viața spirituală nu constă numai în limpezirea sufletului, ci constă în adaosul de virtute care ne aseamănă cu Dumnezeu.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 174)