Ap. Evrei 10, 35-39; 11, 1-7

Fraților, nu lepădați încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveți nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința. «Căci mai este puțin timp, prea puțin, și Cel ce are să vină va veni și nu va întârzia; iar dreptul din credință va fi viu; și de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el». Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinței spre dobândirea sufletului. Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Prin credință, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; și, prin credință grăiește și azi, deși a murit. Prin credință, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea și nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, fiindcă, mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu. Fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută. Prin credință, luând Noe înștiințare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a pregătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credință, el a osândit lumea și s-a făcut moștenitor dreptății celei din credință.