În zilele acelea, Pavel, uitându-se țintă la sinedriu, a zis: Bărbați frați, eu cu bun cuget am viețuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta. Arhiereul Anania a poruncit celor ce ședeau lângă el să-l bată peste gură. Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Și tu șezi să mă judeci pe mine după Lege și, călcând Legea, poruncești să mă bată? Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară? Iar Pavel a zis: Fraților, nu știam că este arhiereu; căci este scris: «pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbești de rău». Dar Pavel, știind că o parte erau saduchei și cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbați frați, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea și învierea morților sunt eu judecat! Și, grăind el aceasta, între farisei și saduchei s-a iscat neînțelegere și mulțimea s-a dezbinat; căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh; iar fariseii mărturisesc și una și alta. Și s-a făcut mare strigare și, ridicându-se unii cărturari din partea fariseilor, se certau, zicând: Niciun rău nu găsim în acest om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu. Deci făcându-se mare neînțelegere și temându-se comandantul ca Pavel să nu fie sfâșiat de ei, a poruncit ostașilor să se coboare și să-l smulgă din mijlocul lor și să-l ducă în fortăreață. Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăznește, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, așa trebuie să mărturisești și la Roma.