În zilele acelea un om, anume Anania, împreună cu Safira, femeia lui, și-a vândut țarina. Și a ascuns din preț, știind și femeia lui, și, aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca să minți tu Duhului Sfânt și să ascunzi din prețul țarinei? Oare, păstrând-o, nu-ți rămânea ție, și vândută, nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu! Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut și a murit. Atunci frică mare i-a cuprins pe toți care au auzit. Și, sculându-se cei mai tineri, l-au înfășurat în giulgiu și, scoțându-l afară, l-au îngropat. După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat și femeia lui, neștiind ce se întâmplase. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă ați vândut țarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât. Iar Petru a zis către ea: De ce v-ați învoit voi să ispitiți Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor scoate afară și pe tine. Și ea a căzut îndată la picioarele lui Petru și a murit. Și, intrând tinerii, au găsit-o moartă și, scoțând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei. Și frică mare a cuprins toată Biserica și pe toți care au auzit acestea.