Ap. I Corinteni 14, 26-40

 

Fraţilor, când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pe rând să grăiască, şi unul să tălmăcească. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu. Iar prorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece, iar dacă se va descoperi ceva altuia care şade, să tacă cei dintâi. Căci puteţi să prorociţi toţi, câte unul, ca toţi să înveţe şi toţi să se mângâie. Şi duhurile prorocilor se supun prorocilor. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică. Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? Dacă i se pare cuiva că este proroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. Iar dacă cineva nu vrea să ştie, să nu ştie. Aşa că, fraţii mei, râvniţi a proroci şi nu opriţi să se grăiască în limbi. Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.