Arhimandritul Visarion Ionescu, stareţ al Mănăstirii Cernica (1847-1921)

Acest preacuvios arhimandrit a fost un venerabil stareţ al Mănăstirii Cernica, din secolul XX. Era originar din Târgovişte. La vârsta de 13 ani (1860), intră în obştea Mănăstirii Cernica, învrednicindu-se de binecuvântarea şi sfaturile Sfântului Ierarh Calinic. Luând asupra sa jugul lui Hristos şi sporind mult în ascultare, în blândeţe şi smerenie, s-a învrednicit din tinereţe de harul preoţiei. Apoi, a ajuns duhovnic ales în obştea Cernicăi, crescând duhovniceşte numeroşi fraţi de mănăstire şi mireni din împrejurimi.

În anul 1872, ieromonahul Visarion este numit iconom al mănăstirii, ascultare pe care o duce cu o rară pricepere, cu blândeţe şi dreptate timp de 25 de ani. În acest timp, a înnoit mai multe corpuri de chilii, a făcut drumuri de acces şi a pus bună rânduială în averea mănăstirii.

În vara anului 1896, ieromonahul Visarion Ionescu este ales de către sobor să fie stareţ al Mănăstirii Cernica. Timp de încă 25 de ani a povăţuit cuviosul şi blândul stareţ Visarion obştea Cernicăi, care număra peste 100 de călugări.

Prima sa grijă a fost să împodobească biserica cu slujbe alese, cu preoţi şi cântăreţi din cei mai buni. Tot soborul era dator să ia parte la slujbele bisericii, afară doar de cei bolnavi şi aflați în ascultări. Spovedania se făcea pentru fraţi săptămânal, iar Sfânta Împărtăşanie, o dată pe lună. La ascultările de obşte, arhimandritul Visarion mergea în fruntea tuturor, făcându-se fiecăruia pildă de rugăciune, de smerenie şi de bucurie duhovnicească. Pentru înţelepciunea şi blândeţea lui, stareţul Visarion era iubit şi respectat de toţi, atât de călugări, cât şi de mireni, căci el căuta folosul sufletesc al celorlalţi şi abia la urmă se îngrijea de sine.

Aşa s-a nevoit Cuviosul arhimandrit Visarion Ionescu peste 60 de ani în Sfânta Mănăstire Cernica, arzând ca o făclie curată în văzul tuturor şi jertfindu-se pentru slava lui Hristos şi mântuirea fiilor săi duhovniceşti. Apoi, simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, a cerut iertare de la toţi şi a adormit cu pace, lăsând în urmă o obşte aleasă, cu peste 120 de părinţi şi fraţi.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 507- 508)