În primăvara anului 1933, egumenul mănăstirii a cumpărat câteva hectare de teren lângă Târgu Neamţ, pentru nevoile obştii. Auzind de aceasta, monahul Gherasim a oftat adânc şi a zis către toţi: 

– Părinţilor, de acum s-a dus liniştea şi pacea duhovnicească a călugărilor din mănăstirea noastră! 

Un an mai târziu cu toţii ziceau: 

– Câtă dreptate a avut părintele Gherasim.

Odată s-a îmbolnăvit părintele Gherasim şi i-a zis egumenul: 

– Să-ţi aducem un doctor, să te faci sănătos?

Iar el i-a răspuns cu lacrimi: 

– Iertaţi-mă, părinţilor, eu m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea necaz şi boală, numai să mă mântuiesc. Deci, dacă Dumnezeu a făcut milă cu mine, eu să mă împotrivesc? Lăsaţi-mă în mâna şi în voia lui Dumnezeu, că boala este spre mântuirea mea.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 526)