Ieroschimonahul Onufrie Frunză – o viață trăită în blândeţe, tăcere şi smerenie

Dacă cineva îl ocăra, îndată îşi cerea iertare: „Iartă-mă, părinte, că am greşit”. De multe ori, când greşea ucenicul, se dădea pe sine vinovat, zicând: „Din cauza mea ai stricat cutare lucru”.

Fiind frate începător, a avut şi ascultare la vitele mănăstirii. Într-o zi, pe când era cu vacile la păscut, una din ele a răsturnat cu cornul o căpiţă de fân. Economul a venit mânios la el, mustrându-l şi zicându-i: „De ce-ai lăsat să strice căpiţa şi n-ai grijă de vaci?”. Fratele Constantin s-a smerit şi n-a zis nimic. Atunci economul s-a dus la Părintele stareţ, i-a povestit întâmplarea, apoi i-a spus: „Părinte stareţ, pe fratele Constantin să-l îmbrăcaţi, că merită să fie călugăr”.

Ne spunea un ucenic: „Părintele era foarte blând. Dacă cineva îl ocăra, îndată îşi cerea iertare: «Iartă-mă, părinte, că am greşit». De multe ori, când greşea ucenicul, se dădea pe sine vinovat, zicând: «Din cauza mea ai stricat cutare lucru»”.

Acelaşi ucenic ne-a spus: „Părintele era simplu în cuvânt şi se păzea să vorbească de lucruri mai presus de starea sa duhovnicească. Căuta ca lucrurile pe care le vorbea să fie mai mici ca starea lui interioară. De aceea a fost trecut cu vederea. Însă blândeţea, tăcerea şi smerenia lui – puţini le pot dobândi. El căuta mult simplitatea, fugea de vorbă multă şi fără rost şi se îndeletnicea cu rugăciunea minţii”.

Altădată, ne-a povestit acelaşi ucenic: „Părintele Onufrie dădea mare importanţă păzirii minţii. Dar mai înainte de paza minţii era foarte atent la păzirea de pricinile păcatului”. Deci, nu lupta cu păcatul, ci cu pricinile lui, zicând: «Fugi de pricina ispitei!»”.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 770-771)

De la același autor

Ultimele din categorie