Ieroschimonahul Onufrie Frunză a trăit o minune de hramul Cuvioasei Parascheva de la Iaşi

 

Un părinte povestea că Părintele Onufrie îi ştia gândurile, pentru că atunci când venea la sfinţia sa, primea răspunsuri la gândurile lui înainte de a le spune părintelui.

Un ucenic zicea: „Părintele era omul rugăciunii, al smereniei, al blândeţii, al păcii şi al tăcerii, şi pe toate le învingea prin smerenie şi răbdare”. Alt ucenic ne spunea că Părintele Onufrie nu vorbea mult cu oamenii, aceasta fiind o povară pentru el, pentru că îi întrerupea rugăciunea. Numai când avea un îndemn interior vorbea. Scopul lui era să nu fie cunoscut. Alt părinte povestea că Părintele Onufrie îi ştia gândurile, pentru că atunci când venea la sfinţia sa, primea răspunsuri la gândurile lui înainte de a le spune părintelui.

Zicea un ucenic: „Părintele tot timpul m-a ajutat cu rugăciunea şi nu se mânia, ci pe toate le primea cu răbdare. Apoi totdeauna mă încuraja, mă îmbărbăta şi niciodată nu m-a respins”. Asemenea făcea şi cu alţi fraţi care erau în ispită. Spunea Părintele Onufrie unui frate: „Dacă ai venit să te mântuieşti, atunci trebuie să te smereşti”.

Zicea odată Părintele Onufrie: „Eram într-un an la Iaşi, de hramul Cuvioasei Parascheva, şi mi s-a întâmplat să văd o minune. Când duceau în biserică racla cu sfintele moaşte, o purtau patru preoţi. Şi fiind şi eu pe lângă raclă, unul dintre acei preoţi mi-a zis: «Ţine, părinte, că o scap! Ţine, părinte!». Însă când am pus eu mâna, mi s-a părut aşa de uşoară, ca o pană! Cine ştie ce păcat făcuse acel preot, de apăsa aşa de greu racla cu sfintele moaşte asupra lui”.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 772-773)

De la același autor

Ultimele din categorie