Părintele Galaction era cel mai sărac călugăr din mănăstire. Avea un singur rând de haine, un cojoc şi câteva schimburi. Odată, l-a întrebat ucenicul: 

–De ce nu-ţi faci şi sfinţia ta nişte haine bune, cum au ceilalţi părinţi?

Iar bătrânul i-a zis:

– Frate Costache, eu m-am spovedit la un pustnic pe care l-am întâlnit umblând cu oile prin munte. Acela mi-a spus: „Părinte Galaction, să ai atâta avere cât să o poţi duce odată în spate, când te muţi dintr-un loc în altul”. Apoi mi-a adăugat: „Să nu-ţi rămână niciodată canonul de metanii, să zici neîncetat Rugăciunea lui Iisus şi să te împaci cu toţi mai înainte de asfinţitul soarelui. De vei păzi toate acestea, Dumnezeu îţi va face parte de mântuire”.

Altădată a întâlnit bătrânul în pădure un pustnic sfânt şi l-a întrebat: 

– Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?

Iar cuviosul sihastru, suspinând, i-a răspuns: 

– Ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin, adică va lipsi dragostea între oameni.

Apoi, sărutându-se unul pe altul, s-au despărţit.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 583-584)