Protosinghelul Antim Găină – averea sa: un cojoc și trei cărți de rugăciuni

Nu intra în chilie când era tulburat sau când avea cineva supărare asupra lui. Căci sufletul său nu avea odihnă şi nu se putea ruga. Ci, mai întâi înconjura chilia de câteva ori, apoi îşi cerea iertare de la cel pe care îl supărase. Iar după ce intra în chilie, se pedepsea pe sine cu post şi rugăciune trei zile, până îşi liniştea conştiinţa.

Acest părinte era foarte lepădat de sine şi de orice fel de materii. El nu primea nici un dar de la credincioşi în chilia sa. Nici bani, nici mâncare, nici îmbrăcăminte. Tot ce i se aducea dădea la obşte şi la săraci. Uneori alerga pe cale după săraci şi le împărţea tot ce găsea de prisos în chilie.

Spun părinţii că bătrânul nu primea pe nimeni în chilie, afară de stareţ şi de ucenic. Nici el nu voia să intre în chilia altuia. Ci bătea la uşă şi aştepta afară. Iar cuvântul său era întotdeauna înţelept, scurt şi foarte blând.

La biserică, părintele Antim stătea în urmă şi niciodată nu se aşeza în strană. Ţinea permanent privirea în jos şi rostea rugăciunea lui Iisus în tăcere şi linişte adâncă. Iar în sfântul altar intra numai când slujea şi stătea permanent cu faţa spre sfântul jertfelnic.

Părintele Antim era un profund lucrător al rugăciunii lui Iisus. El purta în suflet bucurii de taină, străine celor mulţi. De aceea, nu-l ispiteau cu nimic cele din afară. Nici florile, nici cântările, nici hainele, nici mâncarea, nici odihna, nici laudele oamenilor. Căci inima lui era rănită de dragostea lui Hristos.

Acest smerit părinte nu privea niciodată pe om în faţă, nici nu osândea pe cineva, nici nu îngăduia cuiva să vorbească de rău pe aproapele. Numai când îşi mustra ucenicii, îi privea o clipă în faţă, apoi îi libera.

Spun ucenicii lui că bătrânul nu intra în chilie când era tulburat sau când avea cineva supărare asupra lui. Căci sufletul său nu avea odihnă şi nu se putea ruga. Ci, mai întâi înconjura chilia de câteva ori, apoi îşi cerea iertare de la cel pe care îl supărase. Iar după ce intra în chilie, se pedepsea pe sine cu post şi rugăciune trei zile, până îşi liniştea conştiinţa.

Mai spun ucenicii lui că părintele Antim era foarte nevoitor. Mânca numai legume, o dată pe zi, cu multă înfrânare. Iar vin, brânză şi lapte gusta de câteva ori pe an. Purta haine vechi şi sărăcăcioase, nu făcea foc în chilie şi nu avea nici o avere, decât un cojoc şi trei cărţi: Ceaslovul, Psaltirea şi Patericul.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 648-649)

De la același autor

Ultimele din categorie