Când părintele Nectarie avea 90 de ani, i-a rânduit stareţul pe monahul Arcadie să-l îngrijească. 

Într-o zi, fiindu-i ucenicul la ascultare, bătrânul stătea în chilie şi compunea o stihiră în cinstea Maicii Domnului. Deodată, vrăjmaşul diavol a intrat la el în chip de om înfricoşat şi apucându-l cu mâinile de haine, l-a târât afară pe pietre, ca la doi kilometri, până la malul mării, vrând să-l înece în valuri. Dar cuviosul, cerând cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului, îndată i-a apărut la liman Preasfânta Fecioară Maria în chipul icoanei făcătoare de minuni numită „Prodromiţa”. Atunci diavolul l-a lăsat şi s-a făcut nevăzut. După un ceas, l-a găsit ucenicul zăcând la pământ, zdrobit şi abia viu. Apoi, ridicându-l, l-a dus la chilie şi l-a îngrijit până s-a făcut sănătos.

În vara anului 1903, Cuviosul Nectarie Protopsaltul s-a strămutat la veşnicele lăcaşuri, fiind în vârstă de 95 de ani, din care 75 de ani de nevoinţă călugărească. Astăzi, osemintele sale se odihnesc în cimitirul Schitului Prodromu, iar sufletul său cântă în Cer, cu Sfinţii, Măririle lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 487-488)