Schimonahia Valentina Neacşu, pustnică din Munţii Sihlei (1886–1964)

Această smerită nevoitoare a lui Hristos a fost ultima călugăriţă care a sihăstrit în Munţii Neamţului, în secolul acesta.

Era de loc din judeţul Vaslui. În tinereţe a fost căsătorită şi a avut doi copii. Apoi, murindu-i soţul în război, în anul 1920 şi-a luat fiica şi s-au dus amândouă în Mănăstirea Giurgeni (Roman). Acolo au făcut ascultare zece ani. Alţi cincisprezece ani au făcut ascultare în Mănăstirea Almaş (Neamţ). Iar în anul 1945, iubind foarte mult liniştea, s-au retras împreună în Munţii Sihlei.

Aici, găsind un bordei pustnicesc, cu binecuvântarea stareţului Cleopa din Mănăstirea Sihăstria, au rămas într-însul. Şi s-au nevoit mama şi cu fiica, pentru dragostea lui Hristos, douăzeci de ani, în linişte, smerindu-se una înaintea celeilalte şi rugându-se ziua şi noaptea pentru ele şi pentru oameni.

Maica Valentina era curată la suflet, blândă la cuvânt, luminată la chip şi plină de dumnezeiască dragoste. Toată săptămâna o petrecea în pustie, iar în zile de sărbători îşi lua toiagul şi cobora, împreună cu fiica ei, la Schitul Sihla sau în Mănăstirea Sihăstria. După ce primeau Preacuratele Taine, se întăreau cu puţină hrană şi urcau iarăşi la munte.

Aşa s-a nevoit schimonahia Valentina până la sfârşitul anului 1964. Apoi, luând crucea în mână, a zis către fiică: 

‒ Mă duc la Tata! Mă duc la Tata! și şi-a dat duhul în mâinile Domnului.

Părinţii au coborât-o de pe munte pe crengi de brad şi au îngropat-o în mănăstire. Asemenea şi fiica ei, schimonahia Emiliana, a răposat în primăvara anului 1979, a doua zi după Duminica Floriilor, şi a fost înmormântată în pădure, alături de bordei. 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 625-626)