Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Agatonic şi cei împreună cu dânsul

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Agatonic şi cei împreună cu dânsul

Troparul Sfântului Mucenic Agatonic şi al celor împreună cu dânsul, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul 1

Irmos: Cântare de biruinţă...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbunătăţeşte, sfinte, sufletul meu cel înrăutăţit de patimi, ca unul ce te-ai făcut următor al Celui Bun şi-mi dă cuvânt ca să măresc cinstită pomenirea ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai cunoscut Celui Ce toate le cunoaşte, mucenice de Dumnezeu insuflate şi Întruparea Lui înaintea neamurilor ai propovăduit-o, neînspăimântându-te de moartea trupului tău.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei căzuţi i-ai sculat prin cuvântul tău şi cu bună credinţa i-ai arătat părtaşi Învierii şi Strălucirii Celei Veşnice, mucenice mult pătimitorule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Minunea cea mare a naşterii tale, Cinstită, se vede mai presus decât toate minunile, pentru că ai născut pe Hristos, Care S-a arătat întru asemănarea trupului, fără schimbare şi fără amestecare.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Să se întărească inima mea...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cel deşert la minte nădăjduia a te amăgi cu vicleşuguri şi cu momeli; dar cugetul lui cel străin s-a arătat deşert, fiind tu, mucenice, întărit pe piatra credinţei celei adevărate.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înotând peste luciul chinurilor şi al durerilor trupului prin ocârmuirea lui Hristos, te-ai adăpostit în limanurile cele înţelegătoare, veselindu-te pătimitorule, Sfinte Mucenice Agatonic.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tăierile şi zdrobirile trupului peste mine să vină astăzi; săbiile şi tigăile şi focul şi fiarele şi moartea, căci nu mă tem de ele, strigai, pătimitorule Mucenice Agatonic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel după fire Necuprins, Întrupându-Se din tine cu chip omenesc, a primit cuprindere după trup, în îndoite fiinţe şi voiri, cunoscându-Se, Stăpână Fecioară.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cu duhul văzând mai înainte...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îngrădindu-te luminat cu arma Dumnezeieştii credinţe, înţelepte, ai intrat la priveliştea mucenicilor şi luptându-te cu vrăjmaşul, desăvârşit l-ai biruit pe el, supunându-l sub picioarele tale, Sfinte Mucenice Agatonic, mult pătimitorule.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea cuvintelor tale şi cu Dumnezeieştile arătări ale faptelor celor sfinţite, ai îngrozit pe vrăjmaşii care socoteau şi către înşelăciune să te atragă, Sfinte Mucenice al lui Hristos Agatonic.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul arzând mintea ta de focul dragostei celei Dumnezeieşti, pururea pomenite, de focul păgânilor nu te-ai înfricoşat, ci, ca un cărbune arzând, materia necredinţei ai ars-o, Mucenice Sfinţite, Agatonic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce şade pe umerii Heruvimilor, cu cuviinţă Dumnezeiască, din tine ca un Om întrupându-Se, şade ca un Prunc în braţele tale, Preacurată şi Se face Prunc, ca să mântuiască pe cel întâi-zidit, care de demult se făcuse prunc cu mintea.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un mucenic prealegiuitor, mărite, ai pus împotriva legilor vrăjmaşului Legea cea mântuitoare a Dătătorului de Lege şi a Stăpânului tuturor, a lui Hristos Dumnezeul nostru.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Agatonic, care s-a făcut prea vestit şi prea mărit mucenic, acum este fericit cu puterile cele de sus, totdeauna luminat veselindu-se.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mai mult decât viaţa ai ales a muri, mărite, pentru ca să dobândeşti viaţa ce va să fie, ca pe viaţa cea pururea fiitoare şi veşnică; drept aceea, ţi-ai plecat grumazul tău sabiei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin Duhul Cel Dumnezeiesc, mai dinainte Isaia, văzând minunile tale, a grăit: iată, vei avea în pântece pe Cel Neîncăput, Întrupat, Preacurată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Pe Proorocul Iona urmând...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţimea cea nenumărată a etiopienilor celor înţelegători, prin neputinţa trupului, ai biruit-o, înţelepte şi cu mulţimile slujitorilor celor nematerialnici te-ai împreunat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte ai umblat pe calea muceniciei şi căile răutăţii le-ai strâmtorat, pătimitorule; şi ai ajuns către locaşurile cele largi ale minţilor celor cereşti.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind ca aurul în ulceaua chinurilor celor cumplite, te-ai arătat pecetea patimilor lui Hristos, Înţelepte Agatonic, fiind pus în vistieriile cele Dumnezeieşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioreşte ca şi mai înainte născând pe Hristos L-ai hrănit cu lapte, pe Cel Ce dă hrană tuturor; preaslăvită şi negrăită, este minunea, Cinstită Fecioară.

 

CONDAC

Glasul 1

Podobie: Ceata îngerească...

Chemare bună câştigându-ţi, cugetătorule de Dumnezeu, de la credinţa oamenilor celor vicleni te-ai întors, netemându-te de chinuri, Mărite Mucenice Agatonic. Pentru aceasta, te-ai făcut bunătăţilor moştenitor şi ai luat cu cei împreună pătimitori cu tine, după vrednicie, cunună nestricăcioasă.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Pe tinerii tăi cei...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând toate cele pământeşti te-ai făcut părtaş cereştii Slave şi din suflet ai iubit pe Stăpânul cerului şi al pământului. Pentru aceasta, cu credinţă cinstim sfântă pomenirea ta, mărite.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Alergând pe urma Patimii lui Hristos, Cel Ce a izvorât tuturor credincioşilor nepătimire, ai suferit huliri şi chinuri şi moarte nedreaptă, mucenice, capul tău cu sabia tăindu-ţi-se întru bucurie.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nicicum nu ai dat închinăciune idolilor celor morţi, închinându-te lui Dumnezeu Celui fără de moarte, Cel Ce a murit pentru noi şi a omorât puterea înşelătorului. Pentru aceasta, ai dobândit viaţa cea adevărată, mucenice înţelepte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Făcutu-S-a Dumnezeu Om din tine, Preacurată, îndumnezeind frământătura oamenilor şi părtaşi Firii Celei Dumnezeieşti făcând pe cei ce te fericesc cu adevărat pe tine, Ceea ce eşti între femei Binecuvântată, Preacurată.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: De Care se cutremură...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din loc în loc fiind târât, pătimitorule, cu urmele tale pământul l-ai sfinţit; şi plecându-ţi grumazul sabiei, te-ai despărţit de trup şi cu Dumnezeu te-ai împreunat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de dragostea lui Dumnezeu, nu ai avut grijă de bătăi şi de multele feluri de chinuri ale trupului. Şi lupta ta, bine săvârşind-o, te-ai împreunat cu mulţimile cele de sus, bucurându-te.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tăria vrăjmaşului celui fără de trup s-a surpat, căci mucenicii lui Hristos, prin neputinţa trupului împuternicindu-se, cu prea puternică tăria Stăpânului l-au biruit pe el.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cort şi Msă şi Chivot Dumnezeiesc şi Năstrapă care ai încăput Mana Vieţii şi Munte Sfânt te numim pe tine, Fecioară Marie, pururea Binecuvântată.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe norul cel purtător...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împreună numărat în preasfinţitele hori ale Sfinţilor Apostoli, în petrecerile pătimitorilor, în cetele cuvioşilor şi ale proorocilor, Înţelepte Mucenice Agatonic, împreună cu dânşii bucurându-te, luminat stai acum purtând cunună înaintea Treimii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cât este de minunată râvna ta, cât este de întemeiată credinţa ta, cât este de bună nădăjduirea ta cea către Dumnezeu, mucenice; cât este de luminată viaţa ta, cât este de plină de dar moartea ta, care te-a făcut părtaş celei nemuritoare pe tine, de chinuri purtătorule.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, mieluşelul lui Hristos, junghierea cea preasfinţită, frumuseţea patimilor, izvorul minunilor, preafrumoasă podoaba Bisericii, de Dumnezeu înţelepţite, întărirea credincioşilor, după datorie te lăudăm, Înţelepte Mucenice Agatonic.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Preasfântă pomenirea ta sfinţind lumea, acum ne-a sosit nouă, în care ne rugăm ca să dobândim sprijinul tău, cinstindu-te pe tine, mucenice, cu dragoste, ca pe un slujitor al Cuvântului, pururea Preamărite Mucenice Agatonic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Eu, cel nesăţios, având mintea iubitoare de păcate şi viaţă neîndreptată, suflet greşit şi inimă pângărită, cad la tine, Stăpână, ajută-mi şi-mi dă îndreptare, mai înainte până ce nu mă ajunge tăierea morţii.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Strălucind de pătimire ca aurul în cuptor, raze de tămăduiri ai fulgerat, înţelepte şi prin dar ai risipit întunericul demonilor. Pentru aceasta, toţi prăznuim preasfântă pomenirea ta, de Dumnezeu Fericite Mucenice Agatonic, pătimitorule.

 

SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Strigă Davide, ce praznic este acesta pe care l-ai lăudat oarecând în Cartea Psalmilor; că pe Fiica, Maica lui Dumnezeu şi Fecioara, a mutat-o la Locaşurile cele de acolo, Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa fără sămânţă? Şi pentru aceasta, se bucură maicile şi fecioarele şi miresele lui Hristos, cântând: Bucură-te, Ceea ce te-ai mutat la Împărăţia cea de sus.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie