Cât timp trăieşte omul, are dreptul să dea examene duhovniceşti
Sporirea duhovnicească a nevoitorului nu depinde de bunătatea părintelui duhovnicesc, ci de gândurile bune ale ucenicului.
Bunul Dumnezeu a făcut pe îngeri, dar unii dintre ei, prin mândria lor, au devenit diavoli. După aceea Dumnezeu a plăsmuit pe om, ca să completeze tagma îngerească cea căzută, dar a lăsat şi pe diavoli liberi până la un punct şi până la o vreme, ca să ne ajute prin răutatea lor, adică să dăm examene pe pământ şi să trecem în viaţa cerească, cea veşnică. Cât timp trăieşte omul, are dreptul să dea examene duhovniceşti. După moarte, însă, nu mai poate da examene. Aşadar, să ne nevoim ca să luăm fie şi numai nota de trecere, astfel încât să intrăm în Rai. Amin.
Cel ce se nevoieşte duhovniceşte, războieşte pe vrăjmaşul diavol şi firesc este să fie şi el luptat de acela. Omul care va birui pe vrăjmaşul cel gândit, va fi încununat de Hristos.
Experienţa se dobândeşte din focurile diavolilor pe care le primeşte ostaşul lui Hristos în lupta duhovnicească. Înainte ca vrăjmaşul să înceapă lupta, începe bombardarea cu gânduri. Rugăciunea lui Iisus este arma cea mai grea împotriva gândurilor vrăjmaşului.
Sporirea duhovnicească a nevoitorului nu depinde de bunătatea părintelui duhovnicesc, ci de gândurile bune ale ucenicului.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi, Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 155-156)