Sfântul Efrem Sirul ne învață să nu ne supunem duhului iubirii de stăpânire. Acest duh se află în sufletul fiecăruia dintre noi. Este pruncul mândriei, care chiar el conduce către și o mai mare mândrie.

Oricine dorește să stăpânească: nu numai cei care stau în posturi înalte, de răspundere, ci și oamenii obișnuiți. Oare cel mai adesea într-o casă nu în această privință sunt gâlcevile – cine să stăpânească: bărbatul ori femeia, nora ori soacra, fiul ori tatăl? Câte bătălii și lupte de prisos naște iubirea de stăpânire! Câtă zdrobire pricinuiește ea!

Care sunt foloasele ei? Întărâtările în mândrie, impunerea voii noastre pline de tiranie, supărările reciproce, permanentele altercații, sfădirile aspre, cârtirea, ura, vrajba și altele. Și care sunt jertfele? Care sunt morții de pe câmpul de bătălie? Acestea sunt, vai, virtuțile noastre: blândețea, smerenia, răbdarea, bunătatea, dragostea, prețuirea reciprocă și, în cele din urmă, propriile noastre suflete.

Dacă prin iubirea de stăpânire acelea pe care le jertfim sunt virtuțile, și ceea ce dobândim sunt diferite vicii, de ce atunci să năzuim spre iubirea de stăpânire? Să ne întrecem în îngăduință, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuși” (Filipeni 2, 3). „În cinste, unii altora dați-vă întâietate” (Romani 12, 10).

Nora să fie îngăduitoare cu soacra, fiul cu tatăl, soția cu soțul, cu atât mai mult întrucât s-a spus: „Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului” (Efeseni 5, 22). În general, legea creștinească este de a ne supune unul altuia întru frica de Dumnezeu (vezi Efeseni 5, 21). Dacă vom proceda așa, vom jertfi mândria, pentru a căpăta smerenia, vom azvârli de la noi reaua îndârjire, spre a dobândi blândețea și înțelegerea. Vom izgoni duhul discordiei, ca să stăpânească pacea.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 44-45)