La înmormântarea Sfântului Calinic, de sâmbătă, 13 aprilie, a venit Mitropolitul Nifon cu patru episcopi, mai mulţi egumeni şi zeci de mii de credincioşi, „încât nu mai încăpeau în amândouă ostroavele”. Cu toţii se sileau să-i sărute mâinile. Trupul său era îmbrăcat în veşminte arhiereşti, aşa cum poruncise el, şi era aşezat pe scaun, cu cârja şi Evanghelia pe braţ. 

Slujba prohodului s-a făcut în biserica cea mare din ostrovul Sfântului Nicolae. Apoi, patru preoţi l-au purtat pe braţe, împreună cu arhiereii şi zeci de preoţi şi diaconi, şi l-au înmormântat aşezat pe scaun, în partea de nord a pridvorului bisericii Sfântul Gheorghe, ctitorită de el.

După înmormântarea Sfântului Ierarh Calinic, „a venit comisia de la guvern ca să cerceteze pentru stare (avere personală) şi a aflat bani o rila şi o jumătate de napoleon şi multe adeverinţe întărite cu iscălituri, de pe la toate locurile pe unde dăduse milostenie, atât de aici, din România, cât şi din Orient, Ierusalim, Sfetagora (Sfântul Munte) şi alte locuri de prin Turcia, care hârtii s-au luat de minister”.

Despre marele episcop Sfântul Calinic spunea ucenicul său, cuviosul Anastasie Baldovin, aceste cuvinte: „Acest sfânt episcop şi arhiereu al Bisericii noastre Ortodoxe a săvârşit multe fapte mari şi folositoare pentru această ţară şi Biserica Română”.

Spunea iarăşi despre el că în timpul cât a trăit, a făcut şapte biserici mari şi trei paraclise şi a crescut mii de fii duhovniceşti.

Ultimele cuvinte ale ucenicului său formează o solemnă mărturisire către credincioşi: „Declar pe conştiinţă, ca arhimandrit şi duhovnic ce sunt eu păcătosul şi în numele adevărului adevărat, că acest Sfânt Episcop Calinic, cum a ieşit din pântecele maicii sale, tot aşa a intrat în pântecele pământului”.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 426-427)