Epitimiile reprezintă canonul pe care duhovnicul îl dă peni­tentului. Originea epitimiilor ține de începuturile Bisericii. Vă amintiți de „încercarea” la care erau supuși pri­mii creștini, după mărturisirea lor publică (plângătorii, îngenunchetorii, ascultătorii ș.a.)? Încercarea aceasta era parte inseparabilă a Spovedaniei. Prin consacrarea Mărturisirii tainice, toată această procedură a fost înlo­cuită prin „epitimii”, prin „canoane” (postire, rugăciune, mătănii, oprirea de la Sfânta împărtășanie) (Canoanele 6 și 7 ale Sfântului Ioan Postitorul).

Așadar, te-ai spovedit preotului și acesta ți-a dat canon să nu te împăr­tășești de Crăciun. Și mergi de Crăciun la biserică și îi vezi pe mulți că se împărtășesc, dar tu ești oprit. „De ce să păcătuiesc? zici. Nu voi mai face din nou păcatul!” Astfel, ești împins spre o pocăință mai adâncă și aceasta înseamnă că, dacă te-ai fi împărtășit, n-ai fi ajuns la o astfel de stare de sim­țire. Tocmai pentru acest motiv, pen­tru o pocăință mai adâncă, s-au intro­dus epitimiile. Sfântul Vasile cel Mare ne spune: „Este lucru de mare rușine ca cei bolnavi la trup să arate încrede­re în medicul lor, să ia medicamentele pe care i le dau, să accepte să fie ope­rați, să fie cauterizați, adică să-l vadă pe medic ca pe binefăcătorul lor, iar pe duhovnicii care ne dau epitimii spre vindecarea sufletului nostru să-i privim cu alți ochi”.

Doctorul dă medicamente bolnavi­lor săi nu ca să-i pedepsească, ci ca să-i vindece. Și duhovnicul dă penitenți­lor epitimiile, care se numesc și me­dicamente, nu ca să-i pedepsească, ci ca să-i vindece, să-i ajute să vină la o simțire mai adâncă (v. Matei 1, 20). „Ce medicament ți-a dat?”, ar trebui să-l întrebăm pe cel care s-a mărturisit.

Medicul, atunci când nu dă me­dicamente bolnavului sau când nu-i dă medicamentele potrivite, este răs­punzător pentru viața lui. Dacă sta­rea lui se înrăutățește sau dacă bol­navul moare, doctorul este autorul moral. Sfântul Pahomie cel Mare spune: „Dacă noi, părinții duhovnici, nu dăm fiecăruia medicamentul potrivit spre mântuirea sufletului său, atunci, conform Sfintei Scripturi (v. Avacum 1, 5), vom fi osândiți ca disprețuitori ai fratelui”.

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de preot Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 53-55)