Majoritatea creștinilor rostesc Rugăciunea Domnească în fiecare zi și se roagă, zicând: „Sfințească-se numele Tău”. Dar v-ați oprit pentru o clipă să vă gândiți ce înseamnă să vă rugați astfel? Cu siguranță Dumnezeu este sfânt. El nu are nevoie să I se spună asta. Atunci pentru ce ne rugăm când spunem aceste cuvinte? De ce ne-a cerut Iisus Hristos să ne rugăm astfel?

Sfântul Grigorie de Nyssa, în comentariul său la rugăciunea Domnească, scrie: „Dar acum ce rânduiește rugăciunea Domnească?” „Sfințească-se numele Tău”. Dacă nu am rosti deloc aceste cuvinte, atunci ar fi posibil ca numele lui Dumnezeu să nu fie sfânt? Numele lui Dumnezeu este veșnic sfânt și nimic nu scapă puterii rânduielii Sale. Mai mult, el stăpânește peste tot și nu admite nicio adăugire la sfințenia Sa. Lui Dumnezeu nu Îi lipsește absolut nimic și este desăvârșit. Atunci, ce intenționează să zică rugăciunea prin cuvintele: „Sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta?”

Este clar că nu este vorba doar de a mărturisi faptul că Dumnezeu este sfânt, dar mai ales de a cere mântuirea noastră. Cum putem face ca numele lui Dumnezeu să se sfințească? Doar prin modul în care ne trăim propriile vieți. Dacă mărturisim că suntem creștini și suntem credincioși slujirii lui Dumnezeu, atunci trebuie să demonstrăm ce înseamnă acest lucru prin viața noastră de zi cu zi. În caz contrar, cei care ne vor vedea își vor răsfrânge imaginea asupra lui Dumnezeu.

Mai departe, Sfântul Grigorie de Nyssa, pune problema în felul următor: „Cei care poartă numele de credincioși, dar prin modul lor de viețuire contrazic numele lor, fie căzând în idolatrie prin lăcomie sau având comportament indecent prin beții și desfrânări sau tăvălindu-se precum porcii în noroiul imoralității, dau prilejul celor necredincioși să vină foarte ușor cu o serie de acuze. Aceștia nu își îndreaptă învinuirile asupra libertății și slăbiciunilor creștinilor de a face răul, ci împotriva înseși tainei credinței, ca și cum credința noastră ne-ar învăța să facem astfel de lucruri”.

Dacă vrem ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit, sfânt, atunci trebuie să devenim adevărați urmași ai învățăturii Sale. În caz contrar, Îl hulim. Această frază mărturisește întregul scop al vieții. Noi trebuie să trăim într-un asemenea mod în care facem numele lui Dumnezeu sfințit. Acesta este țelul nostru, să devenim una cu El în așa fel încât sfințenia Lui să strălucească întru noi.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos afirmă că „această cerere arată care este scopul vieții omului și motivul pentru care el trăiește. Scopul omului este de a se uni cu Dumnezeu și a deveni sfânt potrivit harului și energiei Sale. Dumnezeu este sfânt prin natura Sa, iar oamenii sunt chemați să devină sfinți prin har. În limbajul Sfinților Părinți, acest lucru poartă numele de îndumnezeire, iar cei care devin sfinți prin participarea la harul lui Dumnezeu devin îndumnezeiți. A deveni sfânt sau îndumnezeit, înseamnă ca toate facultățile spirituale și trupești să fie transfigurate, ca Dumnezeu să fie centrul vieții”.

Data viitoare, când rostim rugăciunea pe care Însuși Dumnezeu ne-a cerut să o zicem, să ne gândim cum Îi sfințim numele. Să nu urmăm calea ușoară și doar să ne gândim că aceste cuvinte înseamnă că Dumnezeu este sfânt, ci să medităm ce ni se cere să împlinim în viața noastră de zi cu zi.