„Cea mai fantastică promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o omului este viața veșnică”
„Existența veșnică o au toți oamenii. Dar viața veșnică o au numai cei care, în timpul acestei vieți, cred în Iisus Hristos din toată inima și cu dorință fiebinte, cu credincioșie, cu fidelitate și statornicie împlinesc poruncile Lui. Sfântul Evanghelist Ioan zice: «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a trimis pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică». Apoi continuă: «Pentru că n-a trimis Dumnezeu în lume pe Fiul Său ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El». Dacă asociem cele două versete, înțelegem că a fi mântuit înseamnă a avea viață veșnică”, arată ierodiaconul Vasile de la Mănăstirea Bistrița.
Unii oameni nu înțeleg acest cuvânt – „mântuire”. Preacuvioase Părinte, ce este mântuirea și de ce este ea atât de importantă?
Sfântul Apostol Pavel spune: „Toți oamenii au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Omul a fost creat pentru slava cerească. Adam, în Rai, înainte de cădere, avea slava lui Dumnezeu, dar prin păcat, el a pierdut această slavă și noi, cu toții, am pierdut-o. Or Dumnezeu vrea ca să ne-o restituie într-un mod mult mai intens față de cum o avea Adam, înainte de cădere. Restaurarea noastră în Iisus Hristos ne ridică la un nivel mai înalt decât nivelul pe care îl avea Adam.
Așadar, a fi mântuit înseamnă a recâștiga viața pe care a pierdut-o Adam. A fi mântuit înseamnă a omorî moartea care a intrat în lume și în ființa omenească. Sfântul Evanghelist Ioan zice: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a trimis pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Apoi continuă: „Pentru că n-a trimis Dumnezeu în lume pe Fiul Său ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”. Dacă asociem cele două versete, înțelegem că a fi mântuit înseamnă a avea viață veșnică.
„A avea viață veșnică înseamnă a te împărtăși din viața lui Dumnezeu”
Cea mai fantastică promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o omului este viața veșnică, nu existența veșnică. Existența veșnică o au toți oamenii. Dar viața veșnică o au numai oamenii care, în timpul acestei vieți cred în Iisus Hristos din toată inima și cu dorință fiebinte, cu credincioșie, cu fidelitate și statornicie împlinesc poruncile Lui.
Așadar, a fi mântuit înseamnă a avea viață veșnică și a avea viață veșnică înseamnă a te împărtăși din viața lui Dumnezeu. Noi, oamenii, am fost creați spre nemurire. Și Dumnezeu vrea să ne împărtășească această nemurire, adică vrea să ne mântuiască.
Așadar, viața veșnică e un sinonim pentru fericirea veșnică.
Se poate spune și așa. „Eu am venit ca oile Mele să aibă viață și s-o aibă din belșug” a spus Domnul Iisus Hristos. Și ce altceva poate să însemne viață din belșug în sensul în care a spus Mântuitorul, decât să fii fericit?
Luna noiembrie – luna conștientizării epilepsiei
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro