Dar există draci? – întreabă unii. Nu sunt oare aceștia numai întruchipări ale răului din lume?

Biserica lui Hristos, întemeindu-se pe dumnezeiasca Descoperire (Iov 1, 6; Marcu 1, 23; Apocalipsa 20,10) și pe cercarea Sfinților Părinți, învață cu tărie că există demoni, numiți si duhuri rele, draci. Asemenea îngerilor, duhurile rele sunt ființe duhovnicești, nevăzute și dăruite cu înțelegere, care s-au abătut de la bine din pricina relei întrebuințări date voii slobode ce li s-a dăruit de Dumnezeu, punând, astfel, început răului în lume.

Cel ce crede în Dumnezeu, pe Care nu-L vede, se cade să creadă și în lumea nevăzută, unde există și îngerii și diavolii, deoarece, chiar de sunt nevăzuți, ei ființează.

Credința, acest minunat aparat dumnezeiesc, sădit întru noi în chip de neînțeles nouă, captează acestea așa cum aparatul radio captează undele electromagnetice, cu neputință de prins fără ajutorul său, unde socotite ca inexistente înainte de inventarea radioului. Dar iată că „cele inexistente” s-au dovedit a exista! Acum știm cu toții că astfel de unde, ce ne înconjoară în chip nevăzut și împânzesc pământul întreg, sunt cât se poate de adevărate!

Întocmai este si cu credința. Ea captează undele din lumea cealaltă și ne convinge cu iscusință de existența îngerilor și a diavolilor. Sfântul Apostol Pavel dă o definiție clasică credinței: „Credința este dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1).

Un tânăr i-a mărturisit schimonahului Zosima, vestit nevoitor rus și înțelept învățător duhovnicesc din veacul al XlX-lea, că nu împărtășește credința în existența diavolilor. „Iertați-mă, spuse el, dar nu cred în așa mare măsură într-acele îngrozitoare arătări diavolești, despre care se scrie atât de mult în viețile sfinților și despre care am ascultat atâtea istorisiri. Ca să mă încredințez personal de asta, am dorit să văd eu însumi pe înfricoșătorul și scârbavnicul diavol. Pentru aceasta, m-am rugat mai cu seamă lui Dumnezeu, când m-am așezat să dorm, și nu m-am împrejmuit cu semnul Sfintei Cruci. Am stat întins mult timp, așteptându-l, și până la urmă am adormit, însă nici treaz, nici în vis, nu am văzut nimic îngrozitor.”

La aceste cuvinte, Părintele Zosima i-a răspuns: „Tocmai prin aceasta, că nu ți s-a arătat, diavolul te-a întrecut în viclenie. Cugetă și singur: ce folos ar fi avut el, dacă ți se arăta? Doar ar fi tulburat și ți-ar fi speriat inima tânără. Atunci, în spaima ta, ai fi început să te rogi si să-L cauți pe Dumnezeu, iar diavolul, biruit în felul acesta de un tânăr, ar fi fost rușinat! Dar dacă nu ți s-a arătat, mult a câștigat: prin întărirea îndoielii tale, el te-a călăuzit către necredința în existența lui. Pentru nimic altceva nu se ostenește mai mult vrăjmașul acesta, decât pentru ca pretutindenea să se ascundă. Căci el niciodată nu este primejdios în război deschis, ci cu războiul său nevăzut pierde pe mulți!”.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 10-11)