Câștigarea de către compatrioata noastră Simona Halep a mult râvnitului trofeu de la Wimbledon, cel mai vechi şi mai prestigios turneu de tenis dintre cele patru mondiale de Mare Şlem, a generat un val de reacții pozitive la nivel național. Inclusiv Patriarhia Română, prețuind realizările sportivei românce în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public fără nici o reținere, însemnându-se cu semnul biruinței, Sfânta Cruce, pe terenul de tenis, sub privirile stadioanelor arhipline sau ale milioanelor de telespectatori, i-a acordat campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române. Poate că nu întâmplător, în anul 2019 Wimbledon-ul „a devenit ortodox”, după exprimarea preasfințitului Părinte Ignatie al Hușilor, căci tenismenul sârb Novak Djokovici, locul 1 ATP, a câștigat finala masculină a prestigiosului turneu, intrând pentru a cincea oară în posesia trofeului londonez. Este arhicunoscută fidelitatea sportivului sârb față de valorile Ortodoxiei, el primind din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe cea mai înaltă distincție a ei, „Ordinul Sfântului Sava”, pentru activitățile filantropice desfășurate în sprijinul celor nevoiași. Este remarcabil că tenismenul sârb poartă la gât o cruce din lemn, dăruită de către conaționalii săi, călugării athoniți de la Mănăstirea Hilandar.

Prin remarcabilele performanțe ale celor doi sportivi, întreaga lume a putut să vadă cum se însemnează ortodocșii cu semnul Sfintei Cruci, dar nu doar atât, ci și faptul că locurile de top în sportul mondial le pot ocupa și ortodocșii, fără a simți vreo împilare din partea religiei lor. Da, și ortodocșii sunt chemați să facă performanță! Competițiile sportive îl pot determina pe bunul creștin în lupta lui continuă cu provocările de tot felul care îl împiedică pe om să-și atingă scopul pentru care a fost creat. La aceasta se gândea Sfântul Apostol Pavel când, inspirat de competițiile sportive echilibrate, ce nu puneau în pericol viața umană, afirma: „Nu știți voi că acei care aleargă în stadion, toți aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați aşa ca să-l luați” (I Corinteni 9, 24).

Aminteam de reacții pozitive la nivel general. Însă, din tot amalgamul de felicitări și ovații, am reținut şi una de-a dreptul onirică, aparținând unui jurnalist iubitor al sportului alb, cunoscut îndeosebi prin intermediul unor afirmații vexante și batjocoritoare la adresa credinței bimilenare a neamului românesc: după ce a felicitat-o pentru rezultatul obținut, i-a sugerat că ar ajunge și mai mare dacă ar renunța la obiceiul de a se închina pe stadion. Se vede că jurnalistul, preocupat mai mult de a găsi un nou pretext să arunce cu invective în Biserica strămoșească, „Maica neamului românesc”, după cum o numea Eminescu, a omis sau poate că nici nu știe că Ortodoxia este credința bunului simț și a echilibrului – că, de fapt, urmând cuvântul lui Dumnezeu, ajungi mare.  Chiar în sport, credința poate aduce un echilibru; chiar atunci când sportul te aduce pe înalte piscuri, prin credință poți rămâne un om cumpătat, cu o viață frumoasă, neuitând să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru toate darurile primite.

Cât timp competițiile sportive rămân în limitele bunului-simț, ale cumpătării, nepunând în pericol viața omului, când prin sport se urmărește edificarea și menținerea sănătății fizice, ca reverberație a celei sufletești (cine nu a auzit de legendara expresie mens sana in corpore sano!?), câtă vreme sportul nu urmărește în mod obsesiv o glorie deșartă și banii, ci bucuria unei competiții dominate de fair play, nu are cu ce dăuna vieții bunului creștin. Inspiratele cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel fac referire nu doar la premiu, nu doar la gloria câștigului, ci și la etapele premergătoare acestuia, căci înainte de orice întrecere, pentru a ajunge la performanță, competitorii se înfrânează, se antrenează și respectă rânduielile jocului, ca să poată obţine premiul dorit.

De altfel, Sfânta Scriptură ne oferă numeroase pilde ce arată că Dumnezeu îi îngăduie omului să-și petreacă timpul și cu astfel de momente de destindere sau activități sportive. Iată ce spune profetul Zaharia: „Așa zice Domnul Savaot: bătrâni și bătrâne vor ședea iarăși în piețele Ierusalimului, și acestea se vor umple de băieți și fete, care se vor juca în piețele lui”. Înțeleptul Solomon ne învață că este timp în viața pământească pentru toate: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti” (Ecclesiastul 3, 1-4). Găsim referințe biblice la diferite activități ce astăzi constituie probe sportive redutabile – oina: „Iată că Domnul te azvârle dintr-o singură aruncătură, te strânge cu o singură strângere. El te înfășoară și te rostogolește ca pe un ghem pe un câmp întins” (Isaia 22, 17-18); înotul: „Şi va întinde mâinile sale, precum înotătorul le întinde ca să înoate (Isaia 25, 11); tir: „Iar eu voi slobozi într-acolo trei săgeţi, ca şi cum aş trage la ţintă” (I Regi, 20, 20).

Iată câteva exemple din care reținem că Dumnezeu îngăduie omului timp și pentru activități recreative, dar care să nu-i robească inima cu vanități, ca „să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni, 5, 26). Astfel de activități pot să disciplineze, să întrețină sănătatea trupului, să motiveze și să antreneze nu doar fizicul, ci și forțele voliționale ale creștinului de a lupta cu sârg, cu aceeași ardoare, pentru dobândirea performanțelor spirituale. Ce bine ar fi să facem din trăirea cuvântului lui Dumnezeu un „sport”, numindu-l „alergare către Împărăția lui Dumnezeu”! Sinaxarele şi calendarul sunt pline de mii și mii de „atleți” ai lui Hristos care, prin viața și lucrarea lor, ne-au arătat că lupta cea bună au luptat, călătoria au săvârşit, credinţa au păzit (II Timotei 4,7). Au luptat nu pentru dobândirea unei cununi stricăcioase, ci a celei nestricăcioase, sălășluirea în lumina și iubirea Preasfintei Treimi. Așadar, să fim cu toții „sportivi”, să alergăm, să luptăm şi să nădăjduim întru biruința cea nestricăcioasă.