În toamna anului 1706, au poposit la Mănăstirea Neamţ câţiva boieri din sfatul ţării, rude ale domnului Moldovei, Dimitrie Cantemir. A doua zi, umblând prin păduri după vânat, au rătăcit şi au dat de chilia Cuviosului Pahomie. Deci, rămânând peste noapte la chilia lui, s-au rugat împreună şi au vorbit multe cuvinte despre credinţă din Sfintele Scripturi, încât s-au uimit boierii de înţelepciunea şi sfinţenia vieţii lui. Apoi i-au adăugat: 

– Se cuvenea, părinte, să fii episcop şi păstor de suflete, iar nu să stai ca o făclie ascunsă în pustia aceasta! 

– Ei, fraţilor, eu sunt om păcătos şi nu sunt vrednic de asemenea cinste, a răspuns sihastrul. 

A doua zi, petrecându-i, cuviosul i-a binecuvântat şi le-a zis:

– Mergeţi înainte cu Hristos şi numaidecât în poiană veţi afla destul vânat!

Şi cu adevărat, au aflat vânat din belşug.

Rămânând vacant scaunul Episcopiei de Roman, se sfătuia mitropolitul cu domnul Moldovei pe cine anume să pună episcop, că nu găseau un părinte vrednic de o cinste ca aceasta. Atunci, boierii care fuseseră la Mănăstirea Neamţ au spus: 

– Noi ştim un sihastru sfânt ce se nevoieşte în Munţii Neamţ, vrednic de a fi episcop, dar cum să-l aducem aici, că fuge de orice dregătorie?

– Mergeţi, a zis mitropolitul, şi-l îndemnaţi să vină la Iaşi, spunând că pentru oarecare întrebări de dogme este chemat şi credem în Dumnezeu că va veni. 

Aducându-l boierii la mitropolie pe Cuviosul Pahomie, la începutul anului 1707, după Bobotează, îndată mitropolitul, adunând pe sfetnicii săi, l-a chemat la sine pe sihastru şi i-a zis: 

– Te-am chemat, părinte, să ne ajuţi la apărarea dreptei credinţe, că avem pe oarecare ce învaţă greşit dogmele Bisericii Ortodoxe. Spune-ne, aşadar, cum trebuie înţeleasă dogma Sfintei Treimi? Dar dogma întrupării Domnului din Sfânta Fecioară? Şi prin ce mijloace lucrează harul la mântuirea omului? 

Deci, punându-i mitropolitul şi alte multe întrebări din Sfintele Scripturi şi uimind pe toţi cu răspunsurile lui, îndată au ieşit de sub perdea sfetnicii domnului care erau tăinuiţi şi au strigat: 

– Cuviosul Pahomie să fie episcop la Roman! 

Şi într-un glas toţi au răspuns: „Amin!”.

Atunci, arhimandritul Pahomie, nemaiputând scăpa, îndată a fost hirotonit episcop şi aşezat în scaunul vacant de la Roman.

Timp de 7 ani, cât a păstorit turma lui Hristos, episcopul Pahomie s-a dovedit un mare păstor de suflete. Căci hirotonea numai preoţi cu viaţă aleasă, cunoscători ai Sfintei Scripturi, iar prin mănăstiri şi schituri rânduia egumeni şi duhovnici iscusiţi, spre lauda lui Dumnezeu şi mângâierea credincioşilor. Apoi scria şi cărţi de învăţătură, cerceta pe toţi, făcea milostenii la săraci şi se nevoia mult cu cele duhovniceşti.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 255-256)