Orice patimă se stârneşte, se arată şi creşte întotdeauna mai întâi prin gând. Lupta cu patimile porneşte, aşadar, de la lupta cu gândurile. Gândurile rele sunt ispite aduse de draci (unii Părinţi numesc de aceea gândurile „duhuri”), ca şoapte ce îndeamnă la păcat, şi-n urmă, la împătimire.

Începe lupta cu gândurile alungând pe dată ispita cu care te momesc, neascultând şoptirile viclene, neluând aminte cu nici un chip la ele. De stai să cugeți şi să priveşti la ele, sporesc şi se întăresc. Iar de alungi din prima clipă gândul rău, scapi şi de el, şi de păcat.

Prin gânduri zugrăvind lucruri ce farmecă şi încântă, întâi de toate dracii ne momesc să-i privim, şi apoi să le vorbim. De le vorbeşti, încă n-ai păcătuit şi n-ai ajuns la patimă, dar eşti pe un drum din care cu greu faci cale întoarsă. Că te-ai însoțit cu gândul rău, te-ai lipit de el, şi inima ta îl place. Negreşit, urmează „consimţirea” şi făptuirea, care preface gândul în cuvânt şi faptă păcătoasă. De-o ţii aşa mereu, inima ţi se face pătimaşă, că patima e obişnuinţa inimii cu răul. N-o lua, așadar, pe calea asta!

Puterea de a-i birui pe draci în cuvânt o au doar sfinţii. Tu leapădă pe dată gândul! Că ispita ‒ spune Părintele Serghie ‒ e foc mocnit, pe care dacă nu-l stingi, ajunge pârjol mare. Şi şarpe veninos ce stă să muşte, şi trebuie zdrobit. Cum sari să-ţi aperi viaţa, sari şi pentru suflet. Fă-ţi din asta lege!

Nu cugeta că, alungate, gândurile toate se vor risipi. Că dracii şi mai tare se pornesc, şi viforul mai mult se înteţeşte. Însă tot lepădate şi neluate în seamă, se vlăguiesc. Nu se mai îngraşă, ca în vremea când le ţineam la sân şi le hrăneam. Surghiunite, domnia li se surpă. Şi odată cu maicile, se sting şi odraslele ‒ patimile, adică.

Singură paza gândurilor nu stinge însă patimile. Că-s rele ale duhului şi rude cu duhurile rele, şi numai cu harul lui Dumnezeu se biruiesc. Iar harul ţi-l agoniseşti cu rugăciune, cu duhul căinţei şi al smereniei. Aşa că îndată ce-ți vine un gând rău, întâi de toate aleargă la căinţă şi cere iertare de la Dumnezeu. Apoi alungă-l cu Numele cel sfânt al lui Iisus, armă tare în lupta cu gândurile, ca să te speli de patimile tale. Cu nimic alta decât cu rugăciunea se biruie ispitele. Cu ea să începi!

De te înalţi cu duhul, socotind că te-ai izbăvit de acum de gânduri şi ispite, grabnic ai să cazi din nou, la cea dintâi ispită. Fă-te în faţa ispitelor ce ne împresoară asemenea unei căpetenii de oaste, gata să le înfrunți în toată clipa, dar şi prunc ce-şi caută scăparea la Tatăl Ceresc.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă, Editura Sophia, 2007, pp. 81-83)