În anul 1947, responsabilul cu treburi religioase din Crimeea, Eznatov, a început să-l torpileze şi să îi întindă piedici. Odată, la un congres, l-a întrebat pe arhiepiscop:

– Cum se face că dumneavoastră, chirurg atât de vestit, credeţi în Cel pe care nu l-a văzut nimeni, niciodată?

Arhiepiscopul a răspuns:

– Dumneavoastră credeţi că există iubire?

– Da.

– Credeţi că există minte?

– Da.

– Aţi văzut vreodată mintea?

– Nu.

– Nici eu nu L-am văzut niciodată pe Dumnezeu, dar cred că există.

La un alt congres, în Ialta, când i s-a pus o întrebare asemănătoare, a răspuns:

– Deseori, iubiţi colegi, auziţi aceste cuvinte: Inima mea este plină de dragoste, inima mea este plină de ură. Dar când deschideţi inima nu găsiţi nici una din acestea, numai muşchi şi sânge. Sau deschideţi craniul şi nu vedeţi în el nici minte, nici prostie. Aşa şi eu, nu L-am văzut pe Dumnezeu. Însă cred în Acesta. Prin credinţa în Dumnezeu viaţa noastră capătă sens, scop, sprijin. Sufletul este plin de o comoară nepreţuită.

(Arhimandrit Nectarie Antonopoulos, Sfântul Arhiepiscop Luca 1877-1961, chirurgul fără de argint, Editura Egumeniţa, p. 331-332)