„Cu adevărat, toate sunt deșertăciune, afară de Dumnezeu și de dreptatea Dumnezeiască”
Omul care a dobândit și avea în cea mai mare măsură toate cele după care poate înseta inima omenească pe pământ, numește deșertăciune și umbră toată avuția și cunoașterea sa, toată strălucirea și pompa, toată puterea și măreția sa împărătească, toate cinstirile și toate desfătările. Oare nu este aceasta o prețioasă învățătură pentru lume?
Nu înțelegi de ce cartea Ecclesiastului a fost pusă în Biblie. După a ta socotință, această carte este expresia unui pesimism pur indian, întrucât neagă toate valorile, și ca atare se împotrivește restului învățăturii lui Dumnezeu. Însă, vezi tu, sfinții bărbați care au băgat cartea Ecclesiastului în canonul biblic nu gândeau așa. Ei au pus-o în rândul cărților de învățătură și Biserica o privește și o recomandă ca atare până astăzi.
Deșertăciunea deșertăciunilor, spune Ecclesiastul, toate sunt deșertăciune. Cine este acest Ecclesiast? Cel mai înțelept, mai bogat și mai fericit împărat din lume dinainte de Hristos: Solomon, fiul lui David. Omul care a dobândit și avea în cea mai mare măsură toate cele după care poate înseta inima omenească pe pământ, numește deșertăciune și umbră toată avuția și cunoașterea sa, toată strălucirea și pompa, toată puterea și măreția sa împărătească, toate cinstirile și toate desfătările. Oare nu este aceasta o prețioasă învățătură pentru lume?
Oare nu este acesta un duș rece spre trezirea acelor oameni care prin nedreptate și fărădelege, prin luptă împotriva lui Dumnezeu și împotriva oamenilor, prin înăbușirea propriei conștiințe și omorârea propriului suflet, aleargă ca niște apucați după tot ceea ce marele împărat, după ce a gustat din plin, numește deșertăciune, amăgire și nimicnicie? Dacă aceste cuvinte le-ar fi rostit vreun filosof indian desculț, ele n-ar fi avut nici pe departe nebiruita lucrare pe care o au când ies dintr-o gură prea-plină de toată dulceața pământească. Cine a mâncat și s-a veselit asemenea mie? Și aceasta este deșertăciune și chin al duhului. Așa grăiește omul cel mai bogat și cel mai sătul.
Iar ce spui tu, că Ecclesiastul neagă toate valorile, este incorect. El nu neagă două valori: Dumnezeu și dreptatea. Și tocmai acestea sunt cele două valori principale în această lume a deșertăciunii. Dumnezeu este în Cer, iar tu ești pe pământ. Teme-te de Dumnezeu, grăiește Ecclesiastul. Dumnezeu va judeca pe drept și pe necredincios, spune el. De-ar face păcătosul rău de o sută de ori și judecata i s-ar amâna, eu știu, totuși, că le va fi bine celor care se tem de Dumnezeu, care se tem de fața Lui. El a văzut, așadar, cum pe pământ dreptul adeseori pățește ca și necredinciosul, și aceasta este chin duhului, însă are simțirea prorocească în inimă că dreptului îi va fi în cele din urmă bine. Ce bine, nu știe să spună.
Trebuie să știi că Ecclesiastul a trăit cu o mie de ani înainte de Hristos și că nu avusese de unde să audă minunatele cuvinte ale Mântuitorului, nici de unde să afle de o lume nouă, de Împărăția lui Dumnezeu, pe care Domnul a descoperit-o oamenilor. Astăzi, cel mai simplu dintre creștini știe mai mult ca el, cel mai înțelept dintre împărații care au fost înainte de Hristos. Creștinul știe de la Hristos că dreptul va moșteni viața veșnică și va străluci ca soarele în împărăția Tatălui său Ceresc, însă deși preaînțeleptul împărat nu știa asta, el presimțea prin insuflare de sus că dreptului îi va fi un mare bine, iar păcătosului un mare rău. Bucură-te, tânărule, de tinerețea ta, și să se veselească inima ta cât ești tânăr, îți spune înțeleptul împărat; mergi încotro te trage inima ta și încotro văd ochii tăi, dar să știi că pentru toate te va aduce Dumnezeu la judecată... că toată fapta o va aduce Dumnezeu la judecată și orice taină, bună sau rea.
Drept aceea, lăsând deoparte pesimismul indian, spune împreună cu Ecclesiastul: „Cu adevărat, toate sunt deșertăciune, afară de Dumnezeu și de dreptatea Dumnezeiască”. Și îndreptează calea ta așa încât nici tu să nu calci dreptatea, nici dreptatea pe tine. Dumnezeu să-ți fie într-ajutor!
(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002, pp. 183-185)