Fetiţa unei văduve sărace s-a îmbolnăvit grav. O lună de zile nu a ştiut de ea, nici n-a scos vreun cuvânt. Toată nădejdea era deja pierdută. Şi mama întristată începuse să împrumute bani să cumpere lucruri de înmormântare. Într-o seară, şedea mama lângă patul fiicei sale şi plângea încetişor. Dintr-o dată, fetiţa, fără să deschidă ochii, a deschis gura şi a vorbit: „Nu plânge, mămico, mai bine du-mă mâine la Kalişte, şi o să mă fac bine. Asta mi-a spus Mama mea din ceruri, care e aici, lângă mine!” – Mama, uimită, s-a cutremurat toată. A doua zi de dimineaţă a dus-o pe fetiţă la mănăstirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Kalişte, şi a adus-o acasă sănătoasă.

Dar numai două, sau trei, sau zece, sunt întâmplările de acest fel? Nu este număr, nici sfârşit arătărilor şi facerilor de bine ale Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Serafim de Sarov, răposat acum aproape o sută de ani, mărturisea că Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat în persoană de şase ori în viaţa lui. Şi dacă tot acest popor tăcut, care priveşte toate aceste arătări cereşti ca pe o taină scumpă şi dulce a sa, ar deschide gura sa şi ar spune ceea ce ştie, pământul s-ar umple de mirare. Credeţi-mă: când omul ajunge să cunoască lucrările şi arătările lumii cereşti în viaţa noastră pământească, simte că a intrat în împărăţia necuprinsă şi necercetată a realităţii celei mai minunate. În acest întuneric (pentru ochii noştri trupeşti) poate intra sufletul nostru doar cu făcliile aprinse ale credinţei şi dragostei, după minunatul cuvânt al apostolului Pavel: ca să locuiască Hristos prin credinţă în inimile voastre, ca întru dragoste fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi, să puteţi cunoaşte împreună cu toţi sfinţii ce este lăţimea şi lungimea şi adâncul si înălţimea (Efeseni 3, 17-18).

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 135-136)