În locul viciilor, să plantăm în inima noastră obișnuința virtuților

Nu-i de ajuns numai să ne rugăm pentru cei ce ne fac rău, să-i sărutăm cu lacrimi de bucurie și dragoste ca pe niște prieteni: să le păstrăm inima noastră neschimbată chiar în clipa când ne fac rău. Un om trebuie să ierte complet orice rău întâlnit în viața lui.

Pentru a-ți desăvârși sufletul trebuie să stărui în obișnuința practicării virtuților (este acel habitus dobândit printr-o lungă serie de bune întreprinderi morale repetate cu ajutorul căruia cineva poate deveni virtuos; nu se poate improviza, ci se câștigă după mulți ani de încordate exerciții și practici ale virtuții). Săvârșește anumite lucrări interioare încât să te poți opune oricând neputințelor războinice, după cuvintele Psalmistului: „depărtează-te de rău și fă binele” (Psalmul 33, 13).

De exemplu: de dorești a dobândi răbdare desăvârșită, nu-i de-ajuns numai a te resemna, a te cerceta și a te forma, ci trebuie să iubești ocara primită de la cel ce te-a dezonorat ori te-a insultat și să dorești a fi și în viitor ofensat pentru aceleași motive, fiind pregătit din vreme a suporta necinstiri și insulte, fiindcă prin acestea ne desăvârșim.

Altfel, oricât de multe și mari ar fi celelalte fapte, nu-s suficiente pentru a ne scoate din vicii. De aceea e necesar, când viciile au pătruns și s-au înrădăcinat în sufletul nostru, să fie scoase și-n locul lor să fie plantate și crescute virtuțile contrarii (Acest adevăr e minunat. De aceea, ca un argument, avva Isaac zice: „E mai ușor a cuceri și a stăpâni viciile cu aducerea aminte de virtuți constrângându-le și supunându-le lor, decât a le rezista”). Deci, dacă nu ne deprindem cu multe și dese acte de iubirea ocării și nu ne bucurăm de ea, pe care-i plantată și crește virtutea răbdării, niciodată nu vom fi eliberați de viciul nesupunerii care-i așezat pe ura de ocară. Prin urmare, rădăcina viciului rămâne. Uneori crește și se simulează a fi virtute. Alteori se confundă. Iar când vine vreo împrejurare, se arată și ne întoarce la căderile și ticăloșiile de mai înainte. Ne aruncă iar în prăpastia viciului.

E sigur, deci, că fără acțiunile contrare de care vorbirăm, nu este posibil a obține adevărata deprindere a virtuților.

Mai află că aceste fapte trebuie să fie așa de dese și așa de multe, încât să poată nimici deprinderea viciului, care după cum s-a împlinit, s-a înrădăcinat și a pus stăpânire pe inima noastră prin multe fapte rele și trebuie să-l smulgem, să-l distrugem prin multe fapte bune și atunci să plantăm în inima noastră obișnuința virtuților. Aș zice chiar că faptele bune cer a fi mult mai numeroase decât cele rele, pentru a dobândi virtutea fiindcă acțiunile bune nu sunt ca acțiunile rele ajutate de natură, care-i coruptă de păcat.

Și îți mai spun ceva. Dacă, de exemplu, vrei să-ți agonisești răbdare, nu trebuie numai să iubești din inimă pe cel ce te-a dezonorat ori ofensat într-un fel ori altul, ci trebuie să-i și spui cuvinte de dragoste și de smerenie.

Ba, de poți, pune-le și-n practică, înfăptuiește-le, smerește-te și pocăiește-te înaintea lui. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 14 în Sfântul Matei 5, spune că Domnul, în locul citat din Sfânta Evanghelie, ne învață mărirea la care se ridică un creștin prin Sfintele Lui porunci, adică:

– Creștinul trebuie să nu facă rău cuiva.

– Să nu răspundă cu răzbunare.

– Să nu întoarcă răul primit, ci să-l rabde și să fie liniștit.

– Se cuvine nu numai a fi în pace, ci și a se oferi a suferi de bună voie cele rele.

– Să se dea suferinței mai mult decât s-așteaptă și dorește cel ce-i face rău.

– Să nu urască pe cel ce-i face rău.

– Ba chiar să-l iubească din toată inima sa.

– Să-i facă bine.

– Să binecuvânteze pe Dumnezeu pentru această considerație și atenție că l-a pus la încercare.

Simeon Noul Teolog, în opera lui despre netulburarea de suferințe, adaugă la aceasta că nu-i de ajuns numai să ne rugăm pentru cei ce ne fac rău, ci a-i și întipări în memoria și-n imaginația noastră. Să-i sărutăm cu lacrimi de bucurie și dragoste ca pe niște prieteni: să le păstrăm inima noastră neschimbată chiar în clipa când ne fac rău. Un om trebuie să ierte complet orice rău întâlnit în viața lui.

(Nicodim AghioritulRăzboiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 40-42)

De la același autor

Ultimele din categorie