Ca să poți vorbi lumii despre Dumnezeu, e nevoie mai întâi să asculți glasul Lui, să primești Cuvântul. Viețile celor doi sfinți ne relevă cu prisosință acest lucru. Andrei nu a vorbit până când a împlinit 8 ani. În acea zi a mers la biserică și, imediat după ce s-a împărtășit, a început a glăsui ca și cum nu ar fi fost „captiv tăcerii” până atunci. Tot în copilărie, la vârsta de 10 ani, cea care va primi la călugărie numele de Parascheva, în biserică fiind, a auzit cuvântul: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). 

Și unul, și celălalt au avut o educație aleasă. Starea materială le-ar fi permis să aibă un trai bun în lume. Dar amândoi, încă de tineri, au părăsit casa părintească și s-au îndreptat către Locurile Sfinte, ajungând și la Ierusalim. Și tânărul Andrei, și tânăra Parascheva căutau singurătatea, rugăciunea și nevoința făcute în taină. Pe Andrei l-a chemat Dumnezeu, însă, la o lucrare în Biserică, o lucrare ce avea să-l facă vestit încă din timpul vieții. Parascheva a rămas tăinuită contemporanilor, s-a smerit și s-a ascuns pe sine până la capăt. Cu siguranță, cei pe care i-a întâlnit, mai ales în ultima perioadă a vieții sale, nu i-au cunoscut sfințenia. Dacă Andrei a fost în timpul vieții cunoscut tuturor și în cuvintele lui se vădea harul lui Dumnezeu, Parascheva a trăit în desăvârșită tăcere și a devenit cunoscută abia după trecerea la cele veșnice. 

Andrei a ajuns să fie episcop de Gortyna, metropolă a insulei Creta. A povățuit multe suflete spre mântuire, a adus pe mulți la dreapta credință. Imnele sale și, mai ales, Canonul cel Mare (citit în Postul Sfintelor Pașit) aduc și astăzi mult folos duhovnicesc.

Parascheva a rămas o simplă călugăriță, nici măcar stareță, neavând pe cineva sub îndrumarea sa. Dar acum este povățuitoare multora, și celor ce ajung la sfintele sale moaște și „vorbesc” cu ea, dar și celor care o cheamă în rugăciune, departe fiind de racla sa.

Arhiepiscopul Andrei a învățat la vedere, în lume, propovăduind și slavoslovind ca Arhipăstor. Călugărița Parascheva a lepădat toate ale lumii, retrăgându-se în pustia ce-i oferea loc potrivit să-și cultive dorul după Dumnezeu-Cuvântul, Mirele său.

Revenind la asemănări, Constantinopolul este un alt element comun în biografia celor doi sfinți. Și Andrei, și Parascheva au mers în capitala Imperiului Bizantin în timpul vieții. Dar și după trecerea la Domnul, sfintele lor moaște au ajuns, măcar pentru un timp, la Constantinopol, apoi și în alte locuri, ca un simbol al unității și, totodată, al diversității Ortodoxiei.

Amândoi au propovăduit pocăința. Prin cuvinte sau prin tăcere. Prin cuvinte care au ajuns până la noi de la Sfântul Ierarh Andrei, predicator vestit, „exarhul cântăreţilor bisericeşti şi starostele scriitorilor”. Sau în tăcere, prin zdrobirea unei inimi de care, iată, ne putem apropia chiar și fizic, atunci când atingem sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva.

Andrei și Parascheva au fost pelerini în timpul vieții lor, căutând locuri sfinte în care să se nevoiască, dar mai ales oameni de la care să învețe cum să-L afle pe Dumnezeu. Încât pelerinii se simt „ascultați” de acești doi sfinți, se regăsesc în multe dintre căutările lor.

Cei doi sfinți ne învață, deopotrivă, importanța glăsuirii și a tăcerii. Bine este a mărturisi dreapta credință, a propovădui pocăința, a slavoslovi. Bine este și a te retrage în adâncul inimii, în deplină tăcere și liniștire, căutând să asculți pe Cuvântul. Cuvintele sfinte ne trimit la tăcere și tăcerea sfântă este grăitoare.

Într-un anume fel, cei doi se completează, deși sunt deplini (desăvârșiți) fiecare dintre ei. Sfântul Andrei Criteanul este, acum, purtătorul de cuvânt al Sfintei Cuvioase Parascheva. Este cel care dă glas, pune în cuvinte ceea ce ocrotitoarea Moldovei dorește să transmită pelerinilor. Sfânta Parascheva, la rându-i, dă mărturie despre tăcerea tainică în care Duhul a zămislit cuvintele din inima Sfântului Andrei Criteanul. 

Cuvânt întru tăcere. Tăcere întru cuvânt. Un mesaj pentru noi, creștinii de astăzi, de acum, peregrini în spațiu sau în propriile inimi.