călugăr

Sfântul Ioan Episcopul cel Minunat, numit şi „cetăţeanul Munţilor Carpaţi”

L-a întrebat părintele Teodul: „Preasfinţite, acolo în pădure, unde locuiţi, nu vă este frig iarna?”. „Părinte Teodul, eu sunt cetăţeanul Munţilor Carpaţi şi Domnul are grijă de mine, că oriunde mă aflu, nu duc lipsă de nimic. Nu simt nici frigul iernii, nici arşiţa soarelui, nici foamea, nici setea, nici altă nevoie pământească!”.

Cuviosul Antonie Protopsaltul – o jumătate de veac de muzică psaltică

După trecerea din viaţă a ieromonahului Eustatie, dascălul său, monahul Antonie, s-a învrednicit de darul preoţiei, ajungând dascăl şi protopsalt în locul lui, la şcoala de muzică psaltică de la Putna. Şi era vestit în toate mănăstirile din Moldova de nord, încât mulţi călugări şi tineri de prin sate învăţau de la dânsul a citi, a scrie şi a lăuda pe Dumnezeu.

Schimonahia Acachia Maior – o viaţă în rugăciune, ascultare şi lacrimi, departe de ţară

În Mănăstirea Eleon mă împac aşa, ca printre străini. Ştiţi ce spun Sfinţii Părinţi? Călugărul care trăiește printre străini are două cununi! Una este cununa ostenelilor călugăreşti, pe care le face în viaţă; iar a doua este cea pe care ţi-o pregătesc cei din jurul tău, prin defăimări şi dispreţ că eşti străin. Aşa pătimim şi noi aici!

Arhimandritul Teofan Cristea, unul dintre ctitorii Mănăstirii Noul Neamţ

În anul 1864, cu ajutorul marii lavre şi al credincioşilor, au fondat o vestită mănăstire numită „Noul Neamţ”, adunând în jurul lor până la o sută de călugări. Primul stareţ a fost însuşi ieromonahul Teofan, devenit mai târziu arhimandrit. Şi atât de bine a organizat acest cuvios mănăstirea, că în puţină vreme a devenit una din cele mai mari chinovii cu viaţă de obşte din Moldova.

Monahul Damian Ţâru avea mare credinţă şi nădejde în Dumnezeu

În timpul războiului, unii călugări erau îngrijoraţi. Se gândeau unde şi cum să-şi salveze viaţa. Deci îl întrebă ucenicul: „Părinte Damian, te-ai pregătit? Unde mergem?” „Eu m-am pregătit să merg până la marginea pământului!” Apoi îşi continua lucrul în atelier fără nici o grijă, încât toţi se mirau şi se foloseau de credinţa şi nădejdea pe care le avea în Dumnezeu.

Ieromonahul Damaschin Schipor – despre împăcarea cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu

Avea chipul blând, senin şi era foarte milostiv. Citea Psaltirea în fiecare zi, ajungând să o ştie pe de rost, şi săvârşea în taină rugăciunea inimii. Îi iubea pe toţi şi era iubit de toţi: de călugări, credincioşi, copii şi animale.

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și vindecarea Arhimandritului Varnava

Ca dascăl şi catehet, a învăţat sute de copii carte în şcoala mănăstirească din Pângăraţi. Pe cei mai buni îi trimitea cu atestat la Mitropolia Moldovei, pentru a fi hirotoniţi preoţi la sate, pe ceilalţi îi făcea dascăli pentru copii şi cântăreţi la parohii, iar pe cei mai râvnitori îi făcea călugări în mănăstire.

Protosinghelul Ioachim Spătaru – jumătate de secol de duhovnicie

Chilia lui din lavra mănăstirii era un adevărat paraclis şi casă de oaspeţi pentru credincioşi. Căci era cunoscut şi căutat de multă lume de la munte şi de la şes, din Bucovina şi din Ţara de Jos. Toţi ştiau bunătatea bătrânului, se foloseau de cuvintele lui şi băteau cu încredere în uşa chiliei sale.

Monahul Damian Ţâru – călugăr cu faptele, nu cu numele

Deşi lucra cu multă îndemânare, nu primea niciodată să fie lăudat. Dacă zicea cineva „lucrul acesta este foarte bun”, se întrista mult în inima sa. Iar dacă zicea „lucrul acesta nu este bine făcut”, atunci se bucura şi îi mulţumea.

Ieroschimonahul Natan, egumenul Sihăstriei Putnei în vremuri de restrişte

Sfintele sale moaşte, descoperite recent, sunt împodobite de bună mireasmă duhovnicească, iar capul său, în chip minunat, poartă o cruce, ca semn al sfinţeniei şi binecuvântării.

Pagini