dascăl

Cuviosul Arhimandrit Gheorghe a condus, timp de 25 de ani, două mari obşti călugăreşti

Ca stareţ al celor două mănăstiri, Cernica şi Căldăruşani, Cuviosul Gheorghe a împărţit soborul în două părţi, punând în fiecare mănăstire câte un egumen destoinic. A rânduit la biserică pravilă zilnică, spovedanie deasă, ascultare şi masă de obşte, după tradiţia Athosului şi potrivit aşezământului său.

Sfârşitul mucenicesc al Cuviosului Simeon Sihastrul şi al ucenicilor săi

În primăvara anului 1704, chiar în noaptea de Înviere, pe când toţi părinţii erau la biserică, s-a pornit de pe Ceahlău o mare avalanşă de zăpadă asupra schitului. Atunci unul dintre ei, cu viaţă aleasă, a strigat: „Părinţilor, să luăm repede icoana Maicii Domnului şi să fugim pe obcină, că vine muntele peste noi!”. Ceilalţi, crezând că aiurează, nu l-au ascultat. Atunci, smeritul sihastru a luat singur icoana Maicii Domnului şi a fugit din biserică. Îndată, avalanşa de zăpadă a acoperit schitul, biserica şi părinţii, după ce Cuviosul Simeon a citit Evanghelia Sfintelor Paşti, dându-şi cu toţii duhul în mâinile lui Dumnezeu Celui Care a înviat din morţi.

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, iniţiatorul unui curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc

Acest iscusit dascăl al rugăciunii a reuşit să îmbine atât de armonios în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos, cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri, în care monahismul românesc, atât de măsurat şi aşezat, îşi ducea viaţa duhovnicească fără întrerupere încă din secolul IV.

Din învăţăturile Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

„Cel ce vieţuieşte drept şi fără prihană, ferindu-se de plăcerea sa şi de înălţarea minţii, de s-ar ridica toate taberele diavoleşti asupra lui şi mii de ispite, va rămâne nevătămat, spun Părinţii. Dar cel ce umblă după rânduiala proprie şi după sfatul său, adică în neascultare şi în voile sale, acela cade în înşelăciune. Căci sunt două pricini ale înşelăciunii, adică ale căderii din rugăciunea cea curată a inimii: lucrarea faptelor bune după voie proprie, adică fără ascultare şi sfătuire, şi a doua este înălţarea minţii, adică mândria cugetului, care este împotriva smeritei cugetări.”

Înalţă-ţi mintea către Dumnezeu, oriunde ai fi!

Eşti acasă, eşti pe drum, eşti în camera ta, eşti la lucru, eşti la câmp, oriunde, tu înalţă mintea către Dumnezeu. Şi zi cum poţi, dar zi mereu!

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica – o viaţă de sfânt, mai presus de fire

Faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur. Că, după cum învăţa, aşa şi lucra. Că zice şi Mântuitorul: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu” (Matei 5, 37).

Protosinghelul Nicodim Măndiţă – Mare rol are duhovnicul în viaţa creştinului!

De va avea cineva multe cărţi sfinte şi se va sili la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, fără spovedanie şi fără ascultare faţă de un duhovnic iscusit nu se poate mântui. Acela este asemenea unui om bolnav ce intră să cumpere medicamente dintr-o farmacie, dar lipseşte farmacistul. Fără cel ce poate să-i dea medicamentele necesare, bolnavul nu se va vindeca.

Ascultarea este cea mai mare virtute pentru monahi ‒ Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica învăţa pe fiii săi duhovniceşti că „viaţa de obşte, în sfânta ascultare, a întemeiat-o Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, prin pilda vieţii Sale pământeşti”.

Având libertate, trebuie să alegem

Singura alegere este între a cunoaşte răul prin greşelile altora sau prin ridicarea noastră deasupra lui. Spre a deveni creştini maturi şi a ne statornici în calea săvârşirii binelui, fiecare dintre noi trebuie să ştie despre rău. Trebuie să ştie ce anume este ceea ce a ales să nu facă. Iar această cunoaştere o poate avea fără a cădea în păcate mari, dacă voieşte să ia pildă de la ceilalţi.

Sfântul Paisie de la Neamţ – „Chemarea numelui lui Iisus este mântuitoare”

„Artă numesc Sfinţii Părinţi această dumnezeiască rugăciune, pentru că precum arta nu o pot învăţa oamenii singuri, fără un dascăl, aşa nu este cu putinţă deprinderea rugăciunii lui Iisus, fără un iscusit povăţuitor.”

Pagini