dascăl

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, mare dascăl al rugăciunii lui Iisus

Luând din tinereţe crucea lui Hristos, s-a făcut schimonah în Schitul Dălhăuţi (Focşani), prin anii 1705-1706, unde s-a nevoit ca sihastru cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. Aici a deprins adâncul Sfintei Scripturi şi a citit multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Apoi, cu darul lui Hristos, a ajuns mare lucrător al sfintei rugăciuni şi sfetnic duhovnicesc al părinţilor din obşte.

Din învăţăturile Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

„Cel ce vieţuieşte drept şi fără prihană, ferindu-se de plăcerea sa şi de înălţarea minţii, de s-ar ridica toate taberele diavoleşti asupra lui şi mii de ispite, va rămâne nevătămat, spun Părinţii. Dar cel ce umblă după rânduiala proprie şi după sfatul său, adică în neascultare şi în voile sale, acela cade în înşelăciune. Căci sunt două pricini ale înşelăciunii, adică ale căderii din rugăciunea cea curată a inimii: lucrarea faptelor bune după voie proprie, adică fără ascultare şi sfătuire, şi a doua este înălţarea minţii, adică mândria cugetului, care este împotriva smeritei cugetări.”

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și vindecarea Arhimandritului Varnava

Ca dascăl şi catehet, a învăţat sute de copii carte în şcoala mănăstirească din Pângăraţi. Pe cei mai buni îi trimitea cu atestat la Mitropolia Moldovei, pentru a fi hirotoniţi preoţi la sate, pe ceilalţi îi făcea dascăli pentru copii şi cântăreţi la parohii, iar pe cei mai râvnitori îi făcea călugări în mănăstire.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica – o viaţă de sfânt, mai presus de fire

Faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur. Că, după cum învăţa, aşa şi lucra. Că zice şi Mântuitorul: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu” (Matei 5, 37).

Ascultarea este cea mai mare virtute pentru monahi ‒ Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica învăţa pe fiii săi duhovniceşti că „viaţa de obşte, în sfânta ascultare, a întemeiat-o Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, prin pilda vieţii Sale pământeşti”.

Sfânta Ana mijlocește vindecarea egumenului Mănăstirii Pângărați

În biserica Mănăstirii Bistrița din județul Neamț, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana aduce mângâiere tuturor închinătorilor săi. Privind mai cu atenție, vom observa că una dintre nenumăratele minuni săvârșite prin mijlocirea aceleia care a fost mamă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este consemnată chiar pe strana din lemn, frumos sculptată și aurită, pe care cel vindecat i-a dăruit-o cu multă recunoștință. E vorba de arhimandritul Varnava, stareț al Mănăstirii Pângărați în perioada 1833-1857.

Cuviosul Agapie Sihastrul, ctitorul Mănăstirii Agapia Veche

Cuviosul Agapie a construit, împreună cu ucenicii săi, o mică biserică de lemn, în poiana care îi poartă numele, cu hramul „Schimbarea Domnului la Faţă”. Aşa a luat naştere pe la jumătatea secolului al XV-lea „Sihăstria lui Agapie”, sub povăţuirea acestui mare sihastru.

Ieromonahul Macarie Protopsaltul, înnoitorul muzicii psaltice româneşti

La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie a început opera de traducere din limba greacă a cântărilor bisericeşti în grai curat românesc, acomodându-le cu sufletul şi cântarea poporului nostru. Renunţând la „sistema veche” şi greoaie, el transcrie muzica psaltică pe notaţie nouă, în graiul patriei, uşor de învăţat pentru toţi.

Sfântul Daniil Sihastrul, mare dascăl al pustiei şi povăţuitor al călugărilor

După sfinţirea Mănăstirii Putna (1470), Cuviosul Daniil Sihastrul s-a retras în preajma Mănăstirii Voroneţ, unde şi-a săpat chilie în piatră, sub stânca Şoimului. Aici se nevoieşte singur încă 20 de ani în plăcere de Dumnezeu, crescând numeroşi ucenici şi făcând multe minuni de vindecare.

Episcopul Melchisedec Ştefănescu și lupta pentru unirea Principatelor Române

Între anii 1857-1859, arhimandritul Melchisedec a stăruit cu timp şi fără timp la unirea Principatelor Române, folosind cu multă înţelepciune, atât catedra, cât şi amvonul. El lua ca temelie a unirii românilor cuvintele Mântuitorului Care zice: „Precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia întru Noi una să fie” (Ioan 17, 21). El dovedea prin cuvânt şi faptă că unirea fraţilor români, de acelaşi neam şi limbă, de aceeaşi credinţă şi trăire creştină, este o datorie evanghelică sfântă, după modelul unităţii treimice şi al sfinţilor din Ceruri.

Pagini