Ca mitropolit şi părinte al Moldovei, Mitropolitul Iacob s-a dovedit de la început bărbat înţelept, păstor foarte milostiv şi iubitor de turmă, slujitor plin de râvnă, dascăl învăţat, ierarh adevărat, dăruit cu mult curaj, gata să-şi dea şi viaţa pentru mântuirea şi alinarea poporului său. Pe drept cuvânt se poate spune că de multă vreme nu mai avusese Ţara Moldovei un asemenea păstor.

Cel dintâi lucru pe care l-a făcut Mitropolitul Iacob a fost tipărirea în limba românească a cărţilor de cult, de învăţătură duhovnicească şi de luminare a copiilor neştiutori de carte. Timp de 10, ani cât a păstorit Biserica Moldovei, a tradus şi tipărit în tipografia de la Iaşi peste 15 cărţi de cult şi de învăţătură în limba română.

Având „mare iubire de cultură teologhicească”, pe lângă tipărirea de cărţi în limba neamului, Mitropolitul Iacob Putneanul a dezvoltat mult şcoala duhovnicească de la Mănăstirea Putna, rânduind dascăli dintre monahii cei mai luminaţi. În această şcoală – adevărată academie teologică – a rânduit păstorul cel bun al Moldovei să înveţe carte toţi tinerii candidaţi la preoţie. Căci hirotonea numai pe cei care aveau atestat de şcoală de la egumenii mănăstirilor şi care duceau o viaţă cu totul morală.

Pentru credincioşii de la sate, Mitropolitul Iacob a tipărit alese cărţi de rugăciuni şi de învăţătură creştină, care se împărţeau gratuit de către preoţi şi egumeni. Iar pentru copiii iubitori de carte, marele păstor a tipărit cel dintâi Bucvar (abecedar), ce cuprindea rugăciunile, poruncile şi tainele Bisericii, întemeind şcoli în chiliile bisericilor de la sate şi oraşe. De asemenea, a rânduit dascăli şi preoţi aleşi care învăţau pe copii scrisul, cititul, cunoştinţele religioase şi îndemnau pe credincioşi să-şi dea copiii la şcoală.

Ca un adevărat păstor al turmei lui Hristos, venerabilul mitropolit s-a îngrijit atât pentru mântuirea şi luminarea poporului, cât şi pentru alinarea suferinţelor pământeşti. Astfel, a înmulţit numărul bolniţelor prin mănăstiri şi oraşe şi a întemeiat cel dintâi spital public în chiliile Mănăstirii Sfântului Spiridon din Iaşi. A apărat, de asemenea, pe ţărani în faţa domnului de dările grele care li se impuneau, fiind întotdeauna gata să se jertfească „pentru dragostea lui Hristos, pentru binele Bisericii, pentru folosul creştinilor şi pentru cinstea lor”.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 279-280)