Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei şi Sucevei (1719-1778)

Venerabilul Mitropolit Iacob Putneanul a fost cel mai distins ierarh şi păstor sufletesc al Moldovei din secolul XVIII. S-a născut la Rădăuţi, în anul 1719, din părinţi binecredincioşi care i-au dat o creştere aleasă. În anul 1731 a intrat în nevoinţa monahală la Mănăstirea Putna, unde îşi tunde perii capului şi învaţă carte. În anul 1736 este hirotonit ieromonah, iar în anul 1744 ajunge egumen al Putnei.

Între anii 1745-1750 este episcop de Rădăuţi, iar între anii 1750-1760 păstoreşte Biserica Moldovei. Apoi, retrăgându-se din scaun la Mănăstirea Putna, mai trăieşte 18 ani şi moare în primăvara anului 1778. 

Acest ierarh iubitor de Dumnezeu a fost ales din copilărie să slujească Biserica lui Hristos. La vârsta de numai 12 ani a primit tunderea monahală în Mănăstirea Putna şi a deprins repede osteneala faptelor bune de la arhimandritul Antonie, părintele său sufletesc, încât toţi se foloseau de înţelepciunea şi blândeţea lui.

Cunoştinţa cărţii şi adâncul Sfintelor Scripturi le-a învăţat tânărul Iacob în şcoala duhovnicească a Mănăstirii Putna. Aici a deprins mai întâi limbile greacă şi slavonă, apoi tâlcuirea Vechiului şi Noului Testament, dogmele şi canoanele Bisericii Ortodoxe, muzica psaltică, tipicul şi învăţăturile cele mai alese ale Sfinţilor Părinţi. În puţină vreme a săvârşit bine şcoala mănăstirii, încât pe toţi îi întrecea.

Ajungând preot, duhovnic şi egumen în obştea Mănăstirii Putna, bunul păstor de suflete a crescut mulţi fii duhovniceşti, atât mireni, cât şi călugări. Căci era blând şi adânc în cuvânt, încât se făcuse vestit în nordul Moldovei şi mulţi îl aveau de părinte sufletesc.

Egumenul Iacob a mărit numărul părinţilor din obşte, a dezvoltat mult şcoala Mănăstirii Putna, aducând elevi şi dascăli din cei mai buni, a format aleşi duhovnici şi preoţi de mir, caligrafi şi dascăli de greacă şi slavonă, a tradus cărţi de cult pe limba şi înţelesul poporului şi a înnoit rânduiala mănăstirii. În timpul său, obştea şi şcoala duhovnicească de la Putna erau vestite până dincolo de hotarele Moldovei. Aici veneau să înveţe carte călugări şi tineri, nu numai din partea locului, ci şi din Maramureş, din părţile Năsăudului, din Galiţia şi chiar din Grecia.

Pentru o nevoinţă ca aceasta, arhimandritul Iacob s-a învrednicit de cinstea arhieriei, ajungând episcop de Rădăuţi şi păstor iscusit al turmei lui Hristos. În puţinii ani cât a fost episcop a pus rânduială duhovnicească în toate mănăstirile din eparhia sa, a ales egumeni cuvioşi şi a întărit şcolile bisericeşti din lavre, iar pe preoţii de mir îi trimitea să înveţe mai întâi carte în mănăstiri, şi apoi îi hirotonea.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 278-279)