Protosinghelul Ioil Gheorghiu de la Mănăstirea Sihăstria (1908–1986)

Protosinghelul Ioil Gheorghiu s-a născut în anul 1908, în satul Cut, comuna Dumbrava Roşie (Neamţ), primind din botez numele de Ioan. Părinţii săi erau foarte evlavioşi. Tatăl lui a murit în Primul Război Mondial, iar mama sa, Ecaterina, a dus văduvia în frică de Dumnezeu până la adânci bătrâneţi, dând o aleasă educaţie creştinească celor patru fii ai săi. În anul 1932, la 24 de ani, printr-o chemare lăuntrică, Ioan a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, devenind ucenic de chilie al vestitului egumen, Protosinghelul Ioanichie Moroi, de la care a deprins marea nevoinţă a vieţii duhovniceşti. Mama, deşi văduvă, a fost şi ea bucuroasă să aibă un fecior la mănăstire.

În anul 1936 a fost tuns în marea schimă monahală, după tradiţia Muntelui Athos, primind numele de Ioil. Apoi a fost hirotonit diacon şi preot şi a slujit cele sfinte cu multă evlavie şi credinţă, până la bătrâneţe, fiind nelipsit de la sfintele slujbe, ziua şi noaptea. Iar în anul 1949, la 1 septembrie, a fost numit stareţ al Mănăstirii Sihăstria, în locul Arhimandritului Cleopa Ilie, transferat la Mănăstirea Slatina (Suceava), cu 30 de călugări.

În primăvara anului 1959 a fost schimbat din stăreţie şi trimis cu domiciliul forţat în satul natal, împreună cu mii de călugări, din cauza persecuţiei ateiste din anii 1959-1964. În anul 1964 a fost primit ca vieţuitor în Mănăstirea Horaiţa (Neamţ), iar în anul 1968 revine la Sihăstria, mănăstirea de metanie. Din anul 1978 şi până la sfârşitul vieţii sale a fost bolnav. Iar la 12 iunie 1986, în dimineaţa praznicului Înălţării Domnului, şi-a dat obştescul sfârşit, strămutându-se cu pace la cele cereşti.

Părintele Ioil zicea ucenicilor săi:

– Cât timp mai ţinem umbră pământului şi cât ne îngăduie Mântuitorul să trăim în trup, mai veniţi să ne sfătuim duhovniceşte. Că zice Sfânta Scriptură: „Mântuirea stă întru multă sfătuire!”. Şi iarăşi: „Cei ce nu se sfătuiesc, cad ca frunzele” (Pilde 11, 14). După ce voi pleca din trup, nimeni nu va mai deschide uşa chiliei mele.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 683-684)