Schimonahul Irinarh Șișman, de la Schitul Prodromu din Muntele Athos (1845-1920)

Acest schimonah iubitor de osteneală s-a născut în comuna Milești, județul Dolj, în anul 1845. Ajungând în vârstă și reușind să învețe multă carte, căci știa patru limbi străine, la urmă s-a rănit cu inima spre dragostea lui Hristos.

Deci, renunțând la toate și ascultând glasul Evangheliei, în anul 1884 s-a dus în Muntele Athos și s-a făcut schimonah în Schitul Românesc Prodromu. Și era foarte osârduitor la nevoința călugărească, tăcut, smerit și răbdător. Având ca dascăl pe Cuviosul Nectarie Protopsaltul, de la dânsul a învățat lucrarea cea de taină a rugăciunii lui Iisus, care este sfârșitul a toată filosofia. Ziua lucra cu mâinile la grădină și cu mintea se ruga, iar noaptea mergea la biserică, citea sfintele cărți și se liniștea în chilie, așteptând cu bucurie venirea Domnului.

În anul 1898, Cuviosul schimonah Irinarh a fost îndemnat de Duhul Sfânt să scrie pe larg istoria monahismului din Muntele Athos, după multe izvoare ce se află în bibliotecile athonite. Deci, luând binecuvântare de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Prodromița și de la Cuviosul Ghedeon Georgescu, egumenul schitului, îndată a început lucrul.

Opera sa se numește Istoria Sfântului Munte și este formată din 20 de tomuri, cu peste zece mii de pagini. Primele 17 tomuri tratează pe larg istoria celor 20 de mănăstiri mari, începând din secolul I până la începutul secolului XX. Tomul 18 tratează despre icoanele făcătoare de minuni din Muntele Athos, cu numeroase minuni ale Maicii Domnului, în 150 de capete. Tomul 19 conține planșe cu „mănăstirile Sfântului Munte”, „Crinii Raiului”, „Floarea Darului”, „Sfinții Athonului” etc. Iar tomul 20 tratează, în prima parte, istoria monahismului românesc athonit din început până în anul 1916, cu cele peste o sută de chilii locuite de români în timpul său și prețioase date statistice. Ultima parte a tomului 20 conține „Istoria Schitului Prodromu”.

Cuviosul Irinarh își începe opera sa monumentală în anul 1898 și, după multe osteneli și grele ispite de la oameni și de la diavolul, precum singur spune, o termină la 6 septembrie 1916. Prima pagină o începe cu această rugăciune: „Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mi în această lucrare, pentru ca să se proslăvească Numele Tău cel Sfânt în veci, Amin. Căci cu darul Tău toate se isprăvesc cu pace, Cel ce ești începutul și sfârșitul, iar fără darul Tău nimic nu se isprăvește”.

Mărturisește schimonahul Irinarh că în anul 1905, pe când scria minunile Maicii Domnului și ale icoanelor ei din Muntele Athos, deodată a căzut din lucrarea vrăjmașului o piatră mare în fereastra lui, i-a spart geamul și lampa și l-a lovit peste mâna cu care scria. Dar el, cerând ajutorul Preacuratei Fecioare, a continuat să scrie mai departe. Uneori nu avea cerneală și hârtie, iar alteori, frații din schit se supărau pe el și cârteau că nu iese la ascultare. Dar bătrânul pe toate le răbda și cu blândețea sa făcea întotdeauna pace.

Lucrarea monografică a învățatului schimonah Irinarh are o valoare de unicat, atât din punct de vedere istoric și literar, cât mai ales duhovnicesc. Opera sa este cea mai bogată monografie istorică a monahismului athonit, ce s-a scris după anul 1850. Schimonahul Irinarh Șișman rămâne primul istoriograf român athonit și unul din cei mai buni pe care i-a dat vreodată Muntele Athos. Acest smerit nevoitor era totodată un mare rugător și un talentat caligraf și miniaturist, copiindu-și opera într-o frumoasă caligrafie, cu alese chenare, ornamente și icoane în miniatură, lucrate de mâna lui.

Ultimii ani ai vieții sale, Cuviosul schimonah Irinarh i-a petrecut numai în post, în rugăciune și în cugetarea celor dumnezeiești. Apoi, simțindu-și aproape sfârșitul, a primit Preacuratele Taine și și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 505-506)