Aproapele nostru este fiecare om aflat în nevoie
Creștinii trebuie să învețe să renunțe, să dăruiască; să poată împărți puținul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistență a noastră în fața vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu.
Părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieții duhovnicești este să te gândești întâi la aproapele, și mai apoi la tine. Într-o societate așa decăzută moral, în criză și sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?
Măi, creștinii trebuie să învețe să renunțe, să dăruiască; să poată împărți puținul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistență a noastră în fața vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubești nu este cel care merge în mașină și în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferințe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ușura cât mai mult suferințele, durerile, nu numai cele materiale, dar și cele sufletești…
Câți dintre noi, creștinii, la ora aceasta suntem pe poziție de suferință, de răbdare și de a purta crucea? Foarte puțini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulți duc poverile și greutățile crucii, ci cei puțini, cei aleși.
Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele și încercările care vin cu tot curajul și cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: „Veniți la Mine toți cei osteniți și eu vă voi odihni pe voi”. Amin.
(Ne vorbește Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 227-228)