Când Îl iubim dezinteresat pe Dumnezeu, viața noastră se umple de bucurie

Cel care are mărime de suflet chiar și în ispite Îl slăvește pe Dumnezeu și, încet-încet, ajunge să se poarte mereu cu recunoștință față de El, iar atunci vine dumnezeiasca prefacere în sufletul lui, bucurându-se și veselindu-se neîncetat. Altul se poate să nu aibă nici ispite, ci numai binecu­vântări, dar niciodată să nu fie mulțumit.

Credința noastră trebuie să aibă mărime de suflet și atunci și nevoința noastră se va face cu mărime de suflet. Și cu cât se nevoiește cineva cu mai multă mă­rime de suflet, cu atât i se măresc și credința și dra­gostea. În această nevoință cu mărime de suflet, foarte mult ajută ca omul să se gândească la binefacerile lui Dumnezeu. Unul care are mărime de suflet nu se gândește dacă există sau nu Rai, ci se nevoiește pentru că el crede în Dumnezeu și Îl iubește. În timp ce unul care nu are mărime de suflet va începe să se gândească: „De ce să mă nevoiesc? Oare există Rai? Există Judeca­tă?”. Iar dacă cineva este nemulțumitor, orice va face, tot nemulțumitor va rămâne. Cel care are mărime de suflet chiar și în ispite Îl slăvește pe Dumnezeu și, încet-încet, ajunge să se poarte mereu cu recunoștință față de El, iar atunci vine dumnezeiasca prefacere în sufletul lui, bucurându-se și veselindu-se neîncetat. Altul se poate să nu aibă nici ispite, ci numai binecu­vântări, dar niciodată să nu fie mulțumit.

După dragostea față de Dumnezeu, vine jertfa. Iar atunci când există jertfă fără interes, încep să vină și cercetările dumnezeiești. Să fac o jertfă nu pentru alt­ceva, ci pentru Dumnezeu, Care a făcut toate și ne dă atâtea binecuvântări. Vezi, închinătorii la idoli, care îndumnezeiau natura, adorau soarele, râurile și ajun­geau să se jertfească chiar și pe ei înșiși pentru această credință. Dacă aceia se jertfeau pentru făptură, cu cât mai mult noi trebuie să ne jertfim pentru Făcătorul!

Oamenii nu cred și de aceea nu se jertfesc. Toată nepăsarea de aici începe. Unul hulește cele dumneze­iești, altul crede pe jumătate și se chinuiește.

Pentru ca cineva să se bucure cu adevărat, duhovnicește, trebuie să creadă și să iubească.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 300-301)

De la același autor

Ultimele din categorie