Fiecare dintre noi își scrie propria-i poveste

Cât de plăcut este să semănăm semințele iubirii, ale sacrificiului, ale compasiunii, pe calea pe care pă­șim! Doar așa vom fi mereu binecuvântați, vom dobândi harul și ajutorul lui Dumnezeu, iar noul an va fi unul plin de sfințenie, în pace și binecuvântare.

Sunt de părere, că cel mai bun, mai fru­mos și mai sfânt între daruri este sănătatea pe care Dumnezeu o dăruiește omului întru prelungirea vieții. I se dă astfel omului posibilitatea, șansa unică de a mai îndrepta din lucrurile de care nu a reușit să se îngrijească în anul ce tocmai s-a încheiat.

Fiecare dintre noi își scrie propria-i poveste. Viața omului este alcătuită din clipe. Să valorificăm, așa­dar, fiecare clipă, fiecare oră, pentru că numai așa vom avea o viață binecuvântată. După ce vom fi părăsit această lume, mutându-ne la cele veșnice, în Împă­rația Cerurilor, va fi prea târziu pentru a mai spune: „Ah, dacă aș mai fi avut încă puțin timp să-mi în­drept greșelile!”.

Prin prelungirea vieții noastre, dragostea lui Dum­nezeu ne cheamă pe toti, clerici și laici deopotrivă, sa luptăm pentru a deveni creștini mai buni, mai recep­tivi, mai conștienti. Doar atât rămâne în urma noas­tră: „Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2, 17). Cel care face voia lui Dumnezeu dă dovadă de constanță, de sme­renie, de neîntinare. Așa este și așa rămâne pentru totdeauna. Doar atunci când ne jertfim, așa cum ne-o cere Dumnezeu, ne umplem de bucurie. De aceea, „până când avem vreme, să facem binele către toți, dar mai ales către cei de o credință cu noi” (Galateni 6, 10).

Cât de plăcut este să semănăm semințele iubirii, ale sacrificiului, ale compasiunii, pe calea pe care pă­șim! În acest fel, ziua și anul se termină stând măr­turie a faptelor noastre, atâtea câte am fost în stare să facem, cu mulțumirea că ne-am făcut doar datoria de creștini. Doar așa vom fi mereu binecuvântați, vom dobândi harul și ajutorul lui Dumnezeu, iar noul an va fi unul plin de sfințenie, în pace și binecuvântare.

Datoria, misiunea Bisericii este de a pune în prac­tică, în fiecare clipă, porunca iubirii, mai ales în aceste zile sfinte, în care Dumnezeu cel Nevăzut și Necreat Se pogoară pe pământ, pentru a smulge ființa umană din ghearele păcatului și ale morții.

(Arhimandritul Eusebiu Giannakakis, În mijlocul durerii, la căpătâiul celor suferinzi, Editura Doxologia, pp. 111-112)

De la același autor

Ultimele din categorie