Când ne lovim de o problemă, cei mai mari se pun în slujba celuilalt. Este singura ieșire cu putință. Așa cum zice Hristos, cei ce voiesc a fi cei mai mari să se facă slujitori și robi chiar și ai celor mai slabi.

Viața în lume se întemeiază pe forță, pe silnicie. Țelul creștinului este dimpotrivă. Silnicia nu ține de viața veșnică. Niciun act impus prin forță nu ne poate mântui.

În viața de obște, ascultarea ne face a înțelege puțin câte puțin psihologia altora. Învățând a viețui cu cineva, înveți a viețui cu milioane de alți oameni asemănători lui. Astfel, treptat, intri într-o adâncă suferință pentru întreaga omenire. Trebuie ca duhul nostru să se dezvolte în toate dimensiunile ființei omenești, și nu numai la nivelul treburilor și greutăților zilnice. Aceste treburi mărunte și frecușurile ce le însoțesc sunt, desigur, de neocolit, dar ele nu sunt finalitatea vieții noastre. Țelul nostru este a ajunge după chipul lui Hristos.

Dacă nu pot purta o mică obște, cum voi putea purta, precum Hristos, întreaga omenire în timp și în spațiu?

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 50)