Mai bine să fii nedreptățit, decât să nedreptățești tu pe altul

„Dăruieşte-mi a vedea ale mele căderi şi a nu osândi pe fratele meu”, zice Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea sa. Când începem a ne compara străduinţele cu ale altuia, vrăjmaşul poate găsi mijloace să ne descurajeze.

Respingeţi tot ce este duh al curiozităţii. Faceţi-vă treaba fără să vă îngrijiţi a şti dacă şi ceilalţi şi-o fac. Când duhul curiozității lipseşte, fiecare primeşte de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu poţi păcăli pe Dumnezeu. El este atât de puternic şi de drept, încât nimic nu i se poate ascunde.

„Dăruişte-mi a vedea ale mele căderi şi a nu osândi pre fratele meu”, zice Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea sa. Când începem a ne compara străduinţele cu ale altuia, vrăjmaşul poate găsi mijloace să ne descurajeze.

Când se întâmplă între oameni certuri, împotriviri, silnicii, unimea nu se poate păstra decât dacă fiecare se hotărăşte să rabde neputinţele celorlalţi. După Apostolul Pavel, mai bine rabzi ocară decât să ocărăşti.

Dacă ne rugăm statornic pentru dragostea fraţilor şi surorilor noastre, spre a străbate calea vieţii în acelaşi duh şi în unimea dragostei duhovniceşti, mai uşor vom putea ajunge la asemănarea cu Hristos. Dacă însă ne oprim asupra amănuntelor şi neajunsurilor de neocolit în viaţa din afară, vom pierde harul contemplării Celui Veșnic.

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 49-50)

De la același autor

Ultimele din categorie