Milostenia – din prisos sau din oricât avem?

Bine este atunci când ai, să dai din prisosul tău, dar este și mai bine când dai din sărăcia ta, precum acea văduvă.

Gheronda, dar cum putem noi, monahii, care am depus votul sărăciei, să facem milostenie?

Ah, de ai ști ce vrednicie are călugăria! Adevă­ratul monah, fiul meu, este mai presus de milostenie. Bine este atunci când ai, să dai din prisosul tău, dar este și mai bine când dai din sărăcia ta, precum acea văduvă. Monahul însă împlinește porunca desăvârșită, adică se leapădă de toate pe câte le are, iar la urmă se leapădă și de sine însuși, pentru dragostea lui Hristos (Matei 19, 21). Înțelegi? Această temelie sănătoasă pune monahul adevărat. Supunându-se starețului său, se supune Însuși lui Dumnezeu. Cel care face ascultare a împlinit porunca cea desăvârșită. Așadar, dacă ziua, prin purtarea ta, îl odihnești pe starețul tău, Îl înda­torezi pe Însuși Hristos. Iar în timpul privegherii, El îți va spune și ție: „Veniți către Mine toți cei osteniți... și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).

Dacă ești corect la ascultare și în îndatoririle față de frați, iarăși vei auzi: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”. Dar dacă ești nepăsător față de obliga­țiile tale zilnice, noaptea să nu aștepți vreo pricop­seală.

Nu ajunge numai să spunem „Miluiește-mă!”. Im­portant este ce ne va răspunde Hristos. Dacă ai fi avut urechile sufletului deschise, știi ce ai fi auzit? „Nu vă știu pe voi.” (Matei 7, 23)

Arhondarul, atunci când dă de băut străinilor apă rece (Matei 10, 42), Îi dă lui Hristos Însuși. Dacă îi găzduiește pe închinători, pe Hristos Îl găzduiește. Mănăstirea noastră este una din cele mai mici, dar pe străini nu-i alungăm niciodată, căci se poate ca în persoana unui străin să-L alungi pe Însuși Hristos. Un călugăr se necăjea mult când vedea străini la arhondaric. După ce mi s-a plâns de vreo două ori că nu poate face față, i-am spus:

– Văd că tu nu ești pentru arhondaric. Te voi pune în altă parte.

– Gheronda, iertați-mă, dar lăsați-mă să termin anul și după aceea o să mă schimbați (în Sfântul Munte ascultările care se dau monahilor sunt pentru un an de zile).

– Dacă vrei să continui, ia aminte la cele ce-ți spun: Când slujești străinilor, să rostești neîncetat rugăciunea. Să nu vorbești cu ei decât atunci când este neapărată trebuință. Și să cugeți că Îl slujești pe Hristos.

Atâta pace și atât de mult har a aflat acest monah în rugăciune, încât atunci când s-a împlinit anul, m-a rugat să-l pun din nou în aceeași ascultare.

Bucătarul care se ostenește și asudă pentru a-i odihni pe frații lui, pe Hristos Îl odihnește. Toate acestea sunt lucruri de căpetenie, fără de care nu poți spori în rugăciunea minții, într-o viață de obște. (Starețul Haralambie)

(Monahul Iosif DionisiatulStarețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 217-219)

De la același autor

Ultimele din categorie