Pocăința sinceră atrage harul, care este întâlnire personală a omului cu Dumnezeu

Harul dumnezeiesc nu este magie, nici yoga, nici vreun alt fel de senzualism sau fantezism, ci este descoperire dumnezeiască și sălășluire și întâlnire personală a omului cu Dumnezeu.

Părinții noștri disting patru moduri de trezvie, cei care fac referire în mod special la ea. Un mod este atenția minții, acolo unde închipuirea își reprezintă atacul, fiindcă este cu neputință să se nască gânduri, fără o imagine ivită în închipuire. Alt mod este cel al inimii care se liniștește prin rugăciune și care nu primește nici o mișcare a gândurilor. Acest lucru îl izbutesc cei care au ajuns prin strădanie și harul lui Dumnezeu la rugăciunea inimii. Alt mod este continua și neîncetata chemare în ajutor a Domnului nostru Iisus Hristos, cu multă smerenie. Și în final, un alt mijloc este continua și neîncetata cugetare la moarte. În esență, aceste patru moduri au același scop: continua pomenire și invocare a lui Dumnezeu de care toți avem nevoie, întrucât am primit porunca Rugați-vă neîncetat.

La începutul vieții duhovnicești, insistenta invocare a numelui Domnului trebuie să fie legată, atât este cu putință, de o oarecare silire, chiar dacă mintea nu stăruie pe cuvintele rugăciunii. Și aceasta fiindcă este cu neputință ca mintea, la începutul strădaniei ei, să fie ținută în loc și, desigur, fiindcă suntem păcătoși și avem atâtea patimi și suntem lipsiți de permanenta lucrare a harului dumnezeiesc. În această situație, se impune stăruitoarea chemare a rugăciunii Domnului Iisus, până ce buna obișnuință va predomina și va diminua multa osteneală a strădaniei noastre. Când, cu harul lui Dumnezeu, va izbuti bunul obicei să se impună, atunci mintea se va strânge din împrăștierea și răspândirea inițială. Cu cât noi Îl vom chema pe Domnul nostru, cu atât Acela, puțin câte puțin, ne va descoperi razele harului Lui, iar mintea, văzând dulceața harului, cu mai multă ușurință va stărui pe cuvintele rugăciunii.

Dacă însă credinciosul în bunul mers al rugăciunii va uni supunerea și ascultarea în toate cu voia lui Dumnezeu, atunci în scurtă vreme și în mod simțit harul se va apropia de minte și îi va arăta gustul și al altor virtuți și va realiza cuvântul psalmului: Ca de seu și de grăsime să se sature sufletul meu și cu buze de bucurie te va lăuda gura mea (Psalmul 62, 6)Așa cum orice încercare pentru un anumit scop are nevoie și de mijloace de realizare a acelui scop, același lucru se întâmplă și în această mare știință a rugăciunii. Fiindcă prin ea suntem învredniciți să supunem orice cuget ascultării lui Hristos și prin harul Lui putem să dobândim mintea lui Hristos, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel.

O condiție necesară și o îndatorire fundamentală a oricui vrea să se ocupe cu această lucrare și îndeletnicire îngerească este pocăința sinceră și corectă, fiindcă Dumnezeu nu vine într-un trup împovărat de păcate. Harul dumnezeiesc nu este magie, nici yoga, nici vreun alt fel de senzualism sau fantezism, ci este descoperire dumnezeiască și sălășluire și întâlnire personală a omului cu Dumnezeu. Dumnezeu dă și omul primește, dacă are deplină credință și dacă se supune voii dumnezeiești și, în consecință, dacă leapădă și se întoarce de la orice răutate. Cei care vor, prin urmare, într-un mod mai înalt să intre în acest atelier sfințitor al harului și să vadă în simțire Împărăția Tatălui care este înlăuntrul nostru să vină mai întâi la acest scaun de judecată al pocăinței în dreptatea inimii și să aibă în minte cuvântul lui David: Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta. După mulțimea îndurărilor Tale caută spre mine (Psalmul 68, 19) și să țină neîncetat invocarea rugăciunii Domnului nostru Iisus.

Dacă din rugăciunea aceasta se va înlătura, Fiul lui Dumnezeu și va rămâne numai Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, cred că aceasta îi va ajuta mult pe cei ce nu reușesc să rămână fără împrăștiere, fiindcă mintea rămâne cu mai multă ușurință ațintită pe cuvinte mai puține. Scopul este să rămână mintea ațintită la Dumnezeu de unde vin două lucruri bune, unul mai bun decât altul. Cel dintâi este că mintea, prin stăruința pe dumnezeiasca pomenire a numelui, se oprește din orice răutate, și al doilea, că prin rămânerea ei acolo se sfințește, se luminează și se îndumnezeiește.

(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de editare la Editura Doxologia)

De la același autor

Ultimele din categorie