Ne luptăm în această viață să dobândim mântuirea, dar e nevoie să înțelegem care este scopul ostenelilor noastre, ce ne așteaptă la capătul lor. Se naște această întrebare: oare cum (ne) va fi când vom intra ‒ s-ajute Domnul! ‒ deplin în Împărăția Cerurilor, după Judecata de Apoi? Se cunosc, desigur, anumite lucruri despre Rai și iad, despre „fericirea veșnică” și „osânda veșnică”. Dar avem în Biserică sfinți care ne-au lăsat în scrierile lor și anumite detalii, precum a făcut Avva Iulian Pomerius în lucrarea sa „Sfaturi către preoţi. Despre viaţa contemplativă” (Editura Doxologia, Iaşi, 2013; traducere din limba latină și studiu introductiv de Dragoș Dâscă). Un text practic neștiut până acum în spațiul românesc. Avva Iulian a fost „un preot african născut în Mauritania, Africa de Nord, care a migrat în Galia (Franța de azi, n.m.), ca urmare a persecuţiei vandalilor conduşi de Huneric († 484) împotriva creştinilor. Aici a deschis o şcoală de retorică în localitatea Arles” (p. 9). Pentru a încuraja preotul sau pe orice credincios să lucreze cu sârg la dobândirea vieții contemplative, adică a vederii sau cunoașterii lui Dumnezeu, Avva Iulian alocă spații generoase descrierii Împărăției „ce va să vină”, dar pe care o dobândim încă din „această viaţă prezentă, plină de chin şi de amăgire” (p. 33). Aflăm, astfel, detalii mai puțin cunoscute, pe care eu le-am grupat sub forma răspunsurilor oferite la șapte posibile întrebări.

1) Vom mai putea păcătui sau să-L refuzăm pe Dumnezeu?

Acest lucru nu va mai fi posibil pentru cei ce dobândesc mântuirea. „Acolo, firea umană va fi atât de deplin restaurată şi de însănătoşită de orice neputinţă, încât nici un păcat nu va mai rămâne în ea şi nici nu va mai putea să păcătuiască” (p. 35). Avva Iulian se folosește de analogia cu îngerii care, odată ce au făcut o alegere în deplină cunoștință de cauză și fără să fie ispitiți de nimeni, rămân veșnic în starea pe care de bunăvoie au ales-o. Mai mult decât atât, în Împărăție nimeni nu va mai „trebui să roşească pentru vreo urmă a păcatelor” (p. 42). Binele îl vom face acolo în chip natural, pentru că voința noastră va fi vindecată și întărită. Sunt enumerate și o serie de daruri pe care Dumnezeu le va face firii noastre restaurate și transfigurate: „cunoştinţa fără greşeală, amintirea fără uitare, cugetarea fără rătăcire, mila fără prefăcătorie, simţul fără păcat” (p. 43).

2) Cum vom putea noi să ne bucurăm, dacă cei dragi nouă vor ajunge în „osândă veșnică” (Matei 25, 46)?

Aici e un punct extrem de delicat. Găsim în literatura aghiografică mărturii ale unor sfinți care nu se pot împăca la gândul că unii vor suferi în iad, chiar și dacă se numără între cei mai răi oameni. Dar Avva Iulian vine cu o perspectivă aparent diferită: „Atunci regretul în privinţa fiilor, a părinţilor, a soţilor care nu vor fi acolo nu va putea să îi întristeze pe cei fericiţi, pentru că înălţimea acelei fericiri nu recunoaşte felul tuturor legăturilor trupeşti pe care le-a avut stricăciunea noastră” (p. 61). Cu alte cuvinte, chiar și dacă un om care mi-e foarte drag ar fi dincolo, la chinuri veșnice, asta nu ar umbri bucuria mea. Probabil vom primi un tip de înțelegere la care acum nu avem acces, care covârșește „legăturile trupești” din prezent. Chinul celor din iad nu este altceva decât consecința alegerii făcute de cei care vor continua să refuze dragostea lui Dumnezeu și dincolo de această viață. Iar fără iubire nu poate fi bucurie.

3) E posibil ca bucuria să ne fie umbrită de invidia față de cei care, prin viața lor sfântă, vor fi mai sus decât noi?

Știm bine că în Împărăție este o ierarhie a sfințeniei, cum și cetele îngerești sunt pe diferite trepte. Avva Iulian ne asigură că „oricine va fi acolo, deşi deosebindu-se în rang datorită unor merite felurite, fără îndoială toţi vor fi într-o fericire desăvârşită” (pp. 43-44). Argumentarea este una prin analogie cu un fapt din lumea aceasta: „Precum săturarea trupului este săturare pentru toţi oamenii în mod egal, fiecare muncind nu în mod egal, ci după cât poate, astfel toţi sfinţii deosebindu-se printr-o oarecare diferenţă în treptele lor, vor fi desăvârşiţi într-o unică fericire, pentru că ei vor fi fericiţi într-o unică desăvârşire” (p. 44). E uimitor cum, fără a desființa ideea de ierarhie, Avva Iulian accentuează ideea unei desăvârșiri unice pentru toți cei mântuiți. Nimeni „nu-şi va aroga sieşi un merit mai mare, fiindcă acolo nu va exista aroganţă, nici cel care este mai jos nu va fi invidios pe cel de mai sus, fiindcă acolo nu va exista invidie. Şi din acest motiv, deşi va exista diferenţă între lăcaşuri, totuşi acolo va fi cea mai mare egalitate a unicei desăvârşiri în aceia care vor avea unica fericire a Împărăţiei Cerurilor” (p. 44).

4) Va mai exista vrăjmășie, ne va mai putea ispiti diavolul sau oamenii ne vor mai putea răni?

Categoric, nu. Sfinții „se vor veseli acolo, căci îşi vor primi răsplata (...) ei vor sălta de bucurie acolo, căci nu vor mai avea nici un vrăjmaş” (p. 34). De altfel, „diavolul și îngerii lui” vor merge în locul gătit lor, „în focul cel veșnic” (Matei 25, 41). În acea cetate sfântă ce va veni, „noul Ierusalim” (Apocalipsa 21, 2), va fi o „binecuvântată adunare a sfinţilor îngeri şi a oamenilor”, un loc „unde nimeni nu înşală şi nici nu este înşelat; de unde nici un binecuvântat nu este izgonit şi unde nici un nelegiuit nu este primit” (p. 37).

5) Trupul nostru va mai cunoaște foame, boală, neputințe, limite?

Cei care „vor domni neîncetat cu Dumnezeu” (p. 41) vor avea trupurile înnoite, de o materialitate spiritualizată în cel mai înalt grad. Acestea vor fi „înzestrate cu nestricăciune şi nemurire” (p. 41), cu „sănătate fără slăbiciune, fericire fără durere, viaţă fără moarte, uşurinţă fără obstacol, abundenţă fără saţietate şi sănătate în toate privinţele fără de boală” (p. 43). Așa cum, după Înviere, Trupul lui Hristos a trecut prin ușile încuiate, El putând apărea și dispărea în și din fața ucenicilor, și trupurile celor din Împărăția cea neînserată „vor fi oriunde vor dori, fără durată de timp sau obstacolul greutăţii” (p. 60). Altfel spus, ne vom putea deplasa „ca gândul și ca vântul”.

6) Diferența dintre bărbați și femei dispare?

Avva Iulian oferă iarăși un răspuns oarecum neașteptat pentru cei familiarizați cu acest cuvânt din Evanghelie al Domnului: „Când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri” (Marcu 12, 25). Unii au înțeles că dispare orice formă de diferențiere sexuală. Avva Iulian spune însă că „acolo vor fi trupuri de sexe opuse, dar fără vreo poftă trupească. Acolo va fi pentru toţi iubirea deplină şi nici un păcat” (p. 60). Așa cum noi toți vom păstra anumite trăsături ale chipului și ne vom putea recunoaște între noi, deși ele vor fi transfigurate și lipsite de orice urâțenie, tot așa ne vom păstra identitatea masculină sau feminină. Dar nu vor exista consecințe ale acestei distincții ce se va menține și în veșnicie, căci „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască”, noi toți fiind „una în Hristos Iisus” (cf. Galateni 3, 28).

7) Nu cumva ne vom plictisi în Împărăție?

Nici o șansă. Toți cei mântuiți „vor aduce mulţumiri Binefăcătorului lor pentru atât de multe daruri şi nu vor simţi saţietate atunci când vor primi abundenţa desfătărilor” (p. 42). Nici nu vom simți nevoia să schimbăm locul sau să explorăm altceva: „În viaţa viitoare, când vom dobândi vederea, nu va mai exista un loc spre care să mergem, ca şi cum am înainta, ci vom vedea cu o plăcere nesăţioasă acea vedere la care vom fi ajuns păşind duhovniceşte prin credinţă” (p. 50).

Vă las singuri să trageți concluziile, dacă merită sau nu să luptați pentru a ajunge acolo unde „există adevărata lipsă de griji, linişte sufletească neprimejduită, plăcere odihnitoare, veşnicie fericită, fericire veşnică; unde este iubire desăvârşită, nici o temere, zi veşnică, mişcare voioasă şi un duh în toţi prin contemplarea Dumnezeului lor şi locuirea fără de grijă împreună cu El” (p. 37).