Sfânta Maria Magdalena, personalitatea istorică
Mitul Mariei Magdalena ca desfrânată pocăită se află numai în tradiția bisericească apuseană. În Biserica răsăriteană ortodoxă, ea continuă să fie cinstită ca ceea ce era în realitate: întocmai cu apostolii, apostol al apostolilor, sfântă, martora Învierii.
În afară de Biserica Ortodoxă, numele de Maria Magdalena, în lumea artistică, filosofică, dar până de curând și în lumea telogică și ecleziastică apuseană, s-a identificat, într-un fel sau altul, cu termenul mai larg al erotismului. Diferiți artiști sau alcătuitori de mituri, scenariști, romancieri, precum Dan Brown, Eilliam Phipps, Chris Gollon, Martin Scorsese și mulți alții au căutat să inventeze o adevărată mitologie erotică având-o ca protagonistă pe Maria Magdalena. Mulți încă și în zilele noastre o consideră o femeie desfrânată care desigur s-a pocăit după întâlnirea ei providențială cu Hristos. Și totuși nicăieri în izvoarele istorice vrednice de crezare, în special în cele mai vechi, adică cele din Noul Testament nu apare nimic din toate acestea. Dimpotrivă, în trei din patru Evanghelii canonice, Maria Magdalena este menționată cu numele ei numai la istorisirile Patimilor și la Învierea lui Iisus Hristos. În Evangheliile după Marcu, după Matei și după Ioan este amintită ca martoră a Răstignirii, cf. Mc. 15, 40: „Și erau și femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena...”. În Evanghelia după Ioan este menționată ultima „Și stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa și Maria Magdalena” (In. 19, 25) și la îngroparea Lui „Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus” (Mc. 15, 47; Mt. 27, 61). Dar în primul rând Maria Magdalena este una din primele martore ale Învierii lui Hristos, ale mormântului gol, în Evanghelia după Ioan este chiar prima (Mc. 16, 1-8; Mt. 28, 9; Lc. 24, 1-12; In. 20, 14-18).
Numai în Evanghelia după Luca este menționată și în mărturiile despre activitatea publică a lui Iisus, adică mai înainte de istorisirea Patimilor și a Învierii. La începutul capitolului al 8-lea se descrie că Iisus „umbla prin cetăți și prin sate ... binevestind Împărăția lui Dumnezeu și cei doisprezece erau cu El; și unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni...care le slujeau din avutul lor” (Lc. 8, 1-3).
Supranumele Magdalena, care însoțește totdeauna numele ei, cel puțin în Evanghelii, indică faptul că nu era căsătorită, fiindcă în acest caz numele ei ar fi fost însoțit de numele soțului ei. Numele de Magdalena arată anume că Maria provenea din orașul comercial Migdal (Taricheae) pe coasta apuseană a Mării Galileei, marea Tiberiadei. Trebuie să fi fost o femeie înstărită, de vreme ce este vrednică de crezare informația lui Luca, prin care aflăm că ajuta cu nobil sprijin material lucrarea revoluționară pentru vremea aceea și pentru toate vremurile, lui Iisus și a celor doisprezece apostoli.
Din același izvor, aflăm că a avut experiența personală a puterii tămăduitoare a lui Iisus, probabil un fel de exorcism. Totuși pe baza unei abordări istorico-critice serioase a mărturiilor lui Luca, știința contemporană are rezerve, de vreme ce apare limpede că această Evanghelie anume are o tendință de a minimaliza rolul Magdalenei, în antiteză izbitoare cu celelalte trei Evanghelii canonice. Să notăm că Sfântul Evanghelist Luca este singurul dintre Evangheliști care se referă la faptul că Hristos S-a arătat lui Petru (Lc. 24, 34, vezi de asemeni și I Cor. 15, 5). Potrivit lui Ann Graham Brock (Mary Magdalene, the First Apostle: The Struggle for Authority, Cambridge, MA: Harvard University Press, 2003, p. 19-40) nu se face nici o mențiune în Evanghelia lui Luca despre arătarea lui Iisus Mariei Magdalena. Prin urmare, referința lui la cei șapte demoni poate să provină din această prejudecată, dacă nu cumva are semnificație simbolică.
Dacă aceasta este imaginea pe care ne-o prezintă izvoarele primare ale tradiției creștine, atunci pe bună dreptate ne putem întreba: Cum Maria Magdalena s-a schimbat de-a lungul timpului în femeia desfrânată care se pocăiește și mai târziu, cum s-a ajuns să se dea frâu liber atâtor fantasmagorii?
Cercetarea critică actuală tinde să tragă concluzia că așa ceva s-a întâmplat ca o încercare conștientă din partea ermineuților ulteriori ai istoriei mesajului creștin de a purcede treptat la o diminuare și subapreciere a rolului Magalenei, cel puțin așa cum îl prezintă izvoarele mai vechi ale tradiției evanghelice. Cum s-a întâmplat așa ceva are de-a face inițial cu identificarea treptată și desigur fără nici o dovadă, a Mariei din Magdala cu alte femei la care se referă Evanghelia. Și mai întâi cu femeia anonimă din Betania, care a uns cu mir capul lui Iisus o faptă pur simbolică a recunoașterii lui Iisus ca Messia, cu puțin înainte de trădarea și răstignirea Lui (Mc. 14, 3-9 și Mt. 26, 6-13). Să notăm că această faptă se tâlcuiește ca o mărturisire faptică a mesianității lui Iisus, adică o faptă asemănătoare cu mărturisirea lui Petru în Cezareea lui Filip: „Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Mc. 8, 28).
A doua identificare greșită a Magdalenei este cu femeia adulteră anonimă (In. 7, 53- 8, 11), pe care a salvat-o Iisus de la uciderea cu pietre, prin acel cunoscut: „Cel ce este fără de păcat să arunce primul cu piatra” (In. 8, 7). Această identificare o face și cunoscutul actor și regizor Mel Gibson, în cunoscutul său film Patimile lui Hristos. Acest procedeu treptat al limitării rolului apostolic al Mariei Magdalena, cu lecturile greșite și identificările eronate ale textelor s-au întregit cu validarea lui în secolul al 6-lea după Hristos de către Papa Grigorie cel Mare (540-604, după Hristos), care într-o omilie a lui o prezintă pe Magdalena ca model de pocăință. Papa Grigorie a identificat pozitiv ungerea cu mir a femeii anonime, dar și a adulterei anonime cu persoana Mariei Magdalena. În paralel cei șapte demoni au fost identificați cu cele șapte păcate de moarte. Scria semnificativ Papa Grigorie cum, când Magdalena a căzut la picioarele lui Iisus, „mulțimea păcatelor ei s-a întors în virtuți, cu pentru a sluji lui Dumnezeu în deplină pocăință”. Astfel s-a întemeiat mitul Mariei Magdalena ca fiind desfrânata cu inimă de aur.
Ceea ce este straniu este că mitul acesta al Mariei Magdalena ca desfrânată pocăită se află numai în tradiția bisericească apuseană. În Biserica răsăriteană ortodoxă, ea continuă să fie cinstită ca ceea ce era în realitate: întocmai cu apostolii, apostol al apostolilor, sfântă, martora Învierii.
Schitul Vovidenia, file de istorie (I)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro