Drumurile Sfintei Parascheva

Puncte de vedere

Drumurile Sfintei Parascheva

    • Drumurile Sfintei Parascheva
      Drumurile Sfintei Parascheva

      Drumurile Sfintei Parascheva

Racla cu trupul proslăvit și de minuni făcător al Sfintei Parascheva, însoțită de însuși chiriarhul locului, a părăsit, după 73 de ani de la ultimul drum, cetatea Iașilor, binecuvântând întreaga Arhiepiscopie pe care de acolo, din capitala de odinioară a Moldovei, o veghează necontenit din 1641. De aproape 380 de ani de când Sfânta a venit la Iași, astfel de procesiuni s-au consemnat doar în trei situații, determinate de condiții speciale.

Ziua de 5 aprilie 2020 va rămâne în istoria Bisericii lui Hristos din Moldova căci, în contextul epidemiei de coronavirus, sfintele moaştele ale Preamilostivei Cuvioasei Parascheva au fost purtate în procesiune pe raza judeţelor Iași, Neamţ și Botoșani, prin decizia inspirată și aducătoare de bune nădejdi a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Racla cu trupul proslăvit și de minuni făcător al Sfintei Parascheva, însoțită de însuși chiriarhul locului, a părăsit, după 73 de ani de la ultimul drum, cetatea Iașilor, binecuvântând întreaga Arhiepiscopie pe care de acolo, din capitala de odinioară a Moldovei, o veghează necontenit din 1641. De aproape 380 de ani de când Sfânta a venit la Iași, astfel de procesiuni s-au consemnat doar în trei situații, determinate de condiții speciale.

În secolul trecut, primul drum al mult Milostivei din Iași s-a făcut într-un moment greu pentru ţară: în primăvara anului 1944, când se hotărâse evacuarea locuitorilor Iașului din pricina războiului, moaştele Sfintei au fost duse de la Iași spre Mănăstirea Turnu, judeţul Vâlcea. Între timp, la Bucureşti s-a luat o altă decizie: transportarea binecuvântatei racle la Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla, unde a rămas şase luni, până la 27 octombrie. În semn de adâncă evlavie și cu necurmată credință în ajutorul Cuvioasei, Patriarhul Nicodim Munteanu a locuit în aproape tot acest răstimp la chinovia gazdă a Ocrotitoarei.

În toamna lui 1944, când ultima conflagrație mondială a luat sfârșit, iar societatea românească s-a reașezat cât de cât în matca firescului, credincioşii din Moldova au cerut insistent ca moaştele Sfintei Parascheva să se întoarcă acasă. De aceea, Patriarhul Nicodim a stabilit ca revenirea la Iași a Sfintei atât de iubite de moldoveni să aibă loc numai după o frățească vizită a Cuvioasei la Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Sub asemenea auspicii, moaştele Sfintei Parascheva au poposit în Catedrala Patriarhală din Bucureşti chiar pe 27 octombrie, ziua proslăvirii Sfântului Dimitrie Basarabov. Primirea lor s-a făcut de către clerul şi poporul Capitalei cu o procesiune impresionantă, nemaiîntâlnită până la acea dată, organizată pe traseul: Cotroceni - Grădina Botanică, Strada General Angelescu, Calea Griviţei, Calea Victoriei, Piaţa Naţiunii - Dealul Mitropoliei. După acest parcurs, moaştele Sfintei Parascheva s-au întâlnit cu cele ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Catedrala Patriarhală. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe, venerabilul Patriarh Nicodim, Mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei şi Sucevei, alți ierarhi, preoți și călugări  împreună cu demnitari de stat, ofiţeri de rang înalt așteptau să o întâmpine pe Sfânta ocrotitoare a Moldovei în fața bisericii. Pe 26 noiembrie 1944, racla cu trupul proslăvit al Sfintei Parascheva se afla iarăși în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Al doilea drum menționat de însemnările vremii s-a petrecut la doar trei ani de la cel dintâi cunoscut. Se întâmpla acum peste o jumătate de veac. În vara anului 1947, Moldova trecea prin grele încercări. Urmele războiului încă se zăreau pretutindeni: soldați purtând în trupurile lor drama conflagrației mondiale, evacuări, familii despărţite, mame tânguindu-şi feciorii pieriţi în lupte, soţii rămase văduve cu pruncuţii în braţe, căutând cu disperare ajutor, copii orfani jelindu-şi soarta crudă. Plugurile, ieșind la arat, scoteau din măruntaiele pământului gloanțe ori bombe care continuau să curme vieți nevinovate. Pe lângă toate acestea, Moldova, ca numeroase alte regiuni din țară, a traversat o nouă grea încercare, parcă adeverindu-se vechea zicală că o nenorocire nu vine niciodată singură. Foametea din anii 1946-1947, provocată de o secetă cumplită, și-a arătat fața hidoasă în întreaga Moldovă. Primăvara, apoi vara lui 1946 au fost extrem de secetoase încât, până în august, culturile s-au compromis total. Poporul, înfometat, dar fără a-și pierde credința, și-a pus nădejdea în mila Cerului. Preoții, călugării, maicile, alături de mii de credincioși au rugat stăruitor conducerea Mitropoliei Moldovei să organizeze un pelerinaj cu moaștele Sfintei Parascheva. Înțeleptul mitropolit de la Iași, Irineu Mihălcescu, a împlinit dorința păstoriților săi, rânduind pe ecleziarhul Catedralei Mitropolitane de atunci, Arhimandritul Teoctist Arăpașu, viitorul Patriarh al României, să se ocupe de procesiune. Pelerinajul s-a derulat în două etape: întâi în județul Iași (sfârșitul lunii mai - 10 iunie), apoi în județele Vaslui, Bacău, Neamț și Suceava – până la sfârșitul lunii august. La procesiune au luat parte numeroși clerici de la Centrul Eparhial din Iași și de la parohii, preoți de mănăstiri, în fruntea lor aflându-se Arhimandritul Teoctist.

Al treilea drum cu moaștele Sfintei Parascheva, din ziua de 5 aprilie 2020, organizat în condițiile restricțiilor sanitare și sociale generate de noua epidemie, va rămâne unic prin condițiile  în care a fost organizat și desfășurat: miile și zecile de mii de credincioși doritori să se închine Cuvioasei au privit de departe, cu dor, dar și cu bune nădejdi, căci Domnul le-a împărtășit sfinților Săi din puterea Lui tămăduitoare. Sfânta Cuvioasă Parascheva, ca și ceilalți sfinți taumaturgi, ducându-şi viața plăcută lui Hristos, a ajuns să facă ceea ce a făcut El deoarece, prin puterea Lui, ea a devenit vindecătoare.

Cu această neclintită credință, drumul parcurs de mult milostiva tămăduitoare Parascheva să fie pentru binecuvântata Moldovă, dar și pentru tot neamul nostru românesc, un balsam aducător de sănătate trupească și sufletească – dar și calea pe care Cuvioasa, prin viața-i sfântă și bineplăcută lui Dumnezeu, ne-o arată tuturor celor ce ne știm călători către Patria Cerească!