Am schimbat un pic, desigur, titlul Duminicii acesteia. Este Duminica Tuturor Sfinților pentru a defini ca fundament al prezenței Duhului Sfânt în lume oamenii de Duh ai lui Dumnezeu. Atât de mulți și totuși atât de transparenți încât unii nu-i văd și cred că nu există. Un soi de Sobor rugător constituit îndată după ce ni s-a readus în memorie, colectivitate ori comunitate creștină, că Duhul Sfânt nu locuiește doar în striațiile cosmosului – restaurându-l – ci mai ales în oameni. Oameni-magnet de Duh Sfânt. O duminică plină de aduceri aminte. Este cert că nu știm numele tuturor sfinților. Care, slavă Domnului, sunt în creștere. Pentru că lucrează mereu darul sfințirii în lumea în care trăim. Reactualizând vocațiile. Unele irepetabile. De exemplu vocația de Apostol. În nota pe care le-o acordă Evanghelia și Faptele Apostolilor vocația aceasta – atât de plastic definită ca „pescari/ vânători” de oameni – nu o vom mai afla împlinită întru totul în nicio statură umană. Vor purta mulți numele de Apostoli. Ba chiar învățătorilor ori profesorilor de altă dată li se spunea apostoli ai satelor, pe vremea când nu era o rușine să slujești satului ori nu era cool să fii din prima, dacă se poate, profesor la cel mai mare colegiu din zonă fără să fi trecut, nici o clipă, prin școala de a fi școlar propriilor tăi elevi. Nu am nicio îndoială că mulți dintre cei care i-au învățat pe copii să citească și să scrie sunt acum în Sinaxar – calendarul cu sfinți. Pentru că Biserica prețuiește pe tot omul care luminează ori omul-Lumină care hrănește cu Lumină pe oameni. Cum nu am nicio îndoială că o mamă ce-și crește bine copiii pentru viața aceasta și cea viitoare – Împărăția lui Dumnezeu – nu e lipsită de harisma care să o „propulseze” în topul sfinților. Deși, poate e bine de reținut, că nu există sfinți mari și sfinți mici, ci doar suflete care-i măsoară. Poate e bine de reținut că logica omenească, cel puțin în ce-L privește pe Dumnezeu și Sfinții Săi, nu este cea mai utilă dintre unitățile de măsură.

Duminica chemărilor sfințite. Pentru aducerea aminte a tuturor celor care au făcut din vocațiile lor mărturie. Care au refuzat tainul trădării Harului și i-au dat lui Dumnezeu ce au mai bun. O să-mi spuneți că asta era de mult. Iar eu am să vă aduc aminte, măcar în această Duminică, dedicată pomenirii oamenilor-rezistență în Duh, că până foarte aproape de noi și în chiar zilele noastre sunt vii oameni care refuză dictaturi, care-și hrănesc copiii mai întâi și apoi – cu rămășițele foamei – pe ei înșiși. Că în sute de state sunt oameni care-și trăiesc în curăție viața în timp ce întreaga chemare a locului unde locuiesc este una la mizerie umană și destin trunchiat și fără valoare. Duminica aceasta e de aducere aminte a miilor de ipostaze în care Duhul Sfânt se strecoară în viețile oamenilor, corectându-le traiectoria spre Împărăție, aducându-i vii la picioarele Crucii. Oameni comuni, la prima vedere, dar care refuză să aibă în comun patimile. Și se descoperă ca voitori și împlinitori ai Voii lui Dumnezeu. O voie care se împlinește fără excese de fanatism și fără ricoșeuri anarhice. Căci avem un Dumnezeu al logicii ordonate care nu se bucură de fracturile din logica noastră de pripas. În care azi excedăm valori, iar mâine le hulim pentru ca, peste încă o zi, să le îngropăm în miasma unei etici care adulmecă doar banii.

Duminica chemărilor sfințite. O Duminică în care avem grijă să ne reevaluăm vocațiile, chemările. Suntem chemați să ne vedem ratările ori jumătățile de măsură în care ne disproporționăm omenește empatiile și ne pierdem emoțiile bucuriilor autentice. E Duminica în care ne reangajăm omenește în devenirea noastră întru oameni-fericire. Nu doar fericire nouă. Ci și celor din jur ori celor ce încă nu s-au născut. Pentru că din oameni-fericire se nasc numai oameni-fericire, iar din frustrați cu ifose de fericire tot frustrați cu ifose de fericire. Poate de aceea e bine să ne educăm vocațiile de azi pentru ca toate vocațiile de mâine să crească valoric în veacul ce va să vie. Istoric. Și nu numai. Este vorba, așadar, despre Duminica României ce vine, despre care vom vorbi mai ales în Duminica viitoare – Duminica Sfinților Români.

Era nevoia de Pogorârea Duhului Sfânt pentru ca Apostolii și sfinții celui dintâi veac de creștinism să primească un reper interior pentru sfințenie. Un soi de ac-compas intern. Sensibil și puternic deopotrivă. Care să facă omul să nu încurce punctele cardinale. Lucrurile erau desigur mai simple ca izvor de validare. Vedem în cartea Faptelor Apostolilor și în epistolele scrise de Apostoli – cea mai mare parte de Sfântul Pavel, un Apostol recuperat din praful drumul Damascului – că oamenii luau în serios cuvintele Mântuitorului. Inclusiv cele ce ne sunt astăzi lectură la Dumnezeiasca Liturghie (Matei 10, 32-35, 37-38; 19, 27-30). Pentru ei era veridic nu doar textul, ci și Persoana-Cuvânt ce le dăruise cuvintele. Vorbeau aceeași limbă pentru că vorbeau în același Duh. Poate că asta ne explică de ce astăzi devin toate atât de complicate. Atât de falsificate, atât de cocoloșite în neadevăr. Vocațiile noastre, multe, trec pe lângă Duhul Sfânt. Nu odihnesc pe Dumnezeu în ele. Ne agită și ne fac să ne credem extrem de importanți. Luați aminte la comunicatorii sociali, la oamenii ce prind câteva mandate politice ori la aceia care se cred nemuritori doar pentru că – vremelnic, ca într-o bulă/ bombă de sticlă cu ceas – ocupă o funcție ori o jumătate ori un sfert de funcție. Confuzia între vocația de șef și aceea de lider se simte. Indiferent de colțul de lume în care ne trăim viețile. Și ne costă, iată, nu doar libertăți, ci și drepturi ori vieți. Este nevoie de Duh Sfânt pentru a discerne acestea? Răspunsul vi-l puteți da fiecare în parte.

Este Duminica Tuturor Sfinților. Duminica Prietenilor lui Dumnezeu. Opusul prietenului Iuda, cel cu sărutul trădării. Cum se construiește o morală oare? Sărutând mâna Prietenilor lui Dumnezeu sau sărutând cu nestânjenită trădare și vânzare pe Domnul? Oare unde e coada mai mare: la moaște ori la trădări? Duminica aceasta ne obligă și să alegem locul nostru în viața Bisericii. Și e important, zic, să strălucească în noi alegerea corectă. Prin care să se lumineze lumea. Precum pe pământ și în Cer. Căci misiunea vieții noastre nu se împiedică de moarte...

Sursa: tribuna.ro