Ecoul Crăciunului în era surghiunului

Nașterea lui Hristos pe pământ are proporţii şi implicaţii de neegalat. Toată creaţia îşi desluşeşte acum deplin rostul, căci înţelegem că toate s-au făcut prin Fiul şi pentru Fiul. Iar oamenii, prin primirea Lui în vieţile lor, pot nu doar să fie izbăviţi de iadul (șeolul) în care mergeau toţi urmaşii lui Adam, ci şi să urce, treaptă cu treaptă, pe scara îndumnezeirii. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să ne civilizeze, să ne facă mai deştepţi sau mai virtuoşi, ci să ne facă dumnezei după har, adică desăvârşiţi.

În aceste zile premergătoare Crăciunului, preoţii ortodocşi merg prin parohii, pe la casele credincioşilor, cu „ajunul”. Cântând troparul Naşterii Domnului, ei oferă spre închinare celor care îi primesc icoana pe care sunt zugrăviţi dumnezeiescul Prunc şi Maica Sa. Ceea ce se întâmplă în chip văzut – iar „ajunul Crăciunului” înseamnă primirea icoanei – are un corespondent în ceea ce se întâmplă (sau urmează a se produce) în chip nevăzut. Căci inima omului este, de fapt, locul unde Hristos, după al cărui Chip suntem creaţi, doreşte a Se naşte. Aceea e ieslea la care râvneşte, iubindu-ne atât de mult încât Se micşorează pe Sine până la nivelul la care noi Îl putem cuprinde pe El, pe Cel ce este de necuprins”. Cine nu poate sau nu vrea să înţeleagă lucrurile în felul acesta nu a ratat doar întâlnirea cu preotul purtător de icoană, ci însăşi întâlnirea cu Viaţa, cu Bucuria, cu Adevărul, nume sub care Dumnezeu îşi face loc în vocabularul inimii şi al minţii noastre.

***

Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său lumii, pentru ca lumea să fie dată apoi în mâna Fiului. Cel ce vine smerit printre oameni, încă din primele ore de viaţă înfruntând greutăţi şi lipsuri, va veni la sfârşitul lumii în plinătatea slavei, schimbând ieslea cu Tronul de Împărat. Cel Ce caută înfometat sânul iubitei Lui mame (Maica Domnului mai este numită şi noua Evă), cu voce ca de tunet va săvârși Judecata tuturor la sfârşit, făcând parte celor flămânzi de dreptate. Nu este lucru mai înduioșător și mai înfricoșător, totodată, în întreaga istorie a omenirii decât să vezi pe Cel Ce „Se îmbracă cu cerul ca şi cu o haină” fiind înfăşat în scutece modeste. Pe „Făcătorul cerului și al pământului” ca un prunc neajutorat.

***

Nașterea lui Hristos pe pământ are proporţii şi implicaţii de neegalat. Toată creaţia îşi desluşeşte acum deplin rostul, căci înţelegem că toate s-au făcut prin Fiul şi pentru Fiul. Iar oamenii, prin primirea Lui în vieţile lor, pot nu doar să fie izbăviţi de iadul (șeolul) în care mergeau toţi urmaşii lui Adam, ci şi să urce, treaptă cu treaptă, pe scara îndumnezeirii. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să ne civilizeze, să ne facă mai deştepţi sau mai virtuoşi, ci să ne facă dumnezei după har, adică desăvârşiţi.

***

Astăzi, nici măcar secularizarea nu poate alunga din societate sărbătorirea acestui moment de alianţă între Cer şi pământ. Unii au încercat (şi chiar au reuşit) să-l transforme pe Moş Crăciun în Moş Gerilă, alții deturnează acum Crăciunul înspre zona comercială. Sunt ţări în care se tot pune la modul serios problema de a înlocui orice nuanţă creştină din vocabularul sau din manifestările sărbătorii. Crăciunul va mai cunoaşte – nu ne facem iluzii – şi alte desfigurări. Dar un lucru e cert: nu va putea fi eliminat vreodată. Până la sfârşitul veacurilor va străbate, la fiecare 25 decembrie, un fior – nedesluşit pentru unii –, care va aduce în suflete un strop de bucurie, un bob de milă, un fir de speranţă.

***

Cutremurătorul fapt al iubirii lui Dumnezeu pentru o făptură atât de ostilă şi de nerecunoscătoare cum e omul nu poate fi surprins mai bine decât făcând recurs la poezie. De aceea, la final, vă las să gustaţi din versurile unui poem, „Colindul copiilor străzii”, scris de Marius Iordăchioaia:

curând ai să vii iarăşi, Doamne,
să Te naşti în canal
pe o ţeavă fierbinte
ascultând cum pe deasupra
trece lumea grăbită să
ne uite...
şi-ai să plângi mult
şi anul ăsta cu noi
pentru tot Pământul
pentru tot ce e rău...
o să ne-ncălzim
arzând gunoi
şi spălându-ne inimile
în plânsul Tău
o să fii şi Tu orfan şi sărac
pentru vreo trei zile
cât va ţine cheful de-afară
pân-o s-adoarmă cei care
se-mbată şi zbiară
în numele Tău
Copile...
apoi până la anul
te vei întoarce în Cer
şi noi vom rămâne iarăşi
singuri în ger
în loc de casă, de mamă,
de tată
doar cu-o icoană de-a Ta
afumată,
care să ne aducă aminte
cu negrăite suspine
cum va fi Crăciunul
când vom veni
noi
la Tine.

De la același autor

Ultimele din categorie