Astăzi Biserica noastră prăznuiește Duminica a V-a din Postul Mare al Sfintelor Paști, care e numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Anul acesta însa, printr-o coincidență de date, în aceeași duminică serbăm și marea sărbătoare a Bunei Vestiri a Maicii Domnului , care de fapt este „începutul mântuirii noastre şi arătarea Tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!”, cum se spune în tropar, și începutul întrupării sau zămislirii Fiului Veșnic al lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

Mai întâi însă, s-a citit Evanghelia Duminicii a V-a din Postul Mare, de la Sfântul Evanghelist Marcu, și apoi s-a citit Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Luca, despre această Bună Vestire pe care Arhanghelul Gavriil o face Maicii Domnului , binevestindu-i că va naște ca om pe Fiul lui Dumnezeu Cel Veșnic.

Evanghelia de astăzi, prima, care se referă la Duminica a V-a din Postul Sfintelor Paști, ne arată că Mântuitorul Hristos, luând la Sine pe cei doisprezece Apostoli, a început să le spună ce se va întâmpla în curând, și anume că Fiul lui Dumnezeu se va sui la Ierusalim și acolo va fi dat în mâinile fariseilor, ale arhiereilor și cărturarilor, care Îl vor osândi la moarte, și apoi Îl vor da în mâinile păgânilor care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa și Îl vor omorî, dar după trei zile va învia. Învățăm în primul rând din Evanghelia de astăzi că atunci când Mântuitorul anunță Pătimirile Sale și moartea Sa, adaugă adevărul că va învia după trei zile. Evanghelia nu desparte niciodată suferința Crucii de biruința lui Hristos prin Înviere. Și aceasta evanghelie este citită în Postul Sfintelor Paști ca să ne ajute să înțelegem legătura dintre nevoințele Postului Sfintelor Paști și bucuria Învierii, pe care o pregătește Postul Mare. Există o legătură strânsă între Cruce și Înviere, și anume taina Învierii este ascunsă în Cruce, Crucea arată iubirea jertfelnică a lui Hristos, iar Învierea arată slava Crucii.

Atunci când le-a vorbit apostolilor despre apropiatele Pătimiri, despre batjocora la care va fi supus, despre moartea Sa, Învierea Sa, doi dintre ucenicii Săi, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, credeau că Mântuitorul va instaura în lumea aceasta o împărăție lumească, în locul împărăției romane care stăpânea în Țara Sfântă. De aceea s-au dus la Mântuitorul și i-au spus că: „Doamne Iisuse Hristoase, dă-ne nouă să stăm, când vei veni întru Împărăţia Ta, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga”. Atunci , Mântuitorul, văzând imaturitatea lor spirituală, le-a spus: „Nu știți ce cereți”, ceea ce înseamnă că ei nu au gândit atât de mult la ce au cerut, ci în lipsa lor duhvnicească profundă, au cerut să se deosebească de ceilalți ucenici, să fie mai în față, să se afirme pe sine în fața celorlalți - deci un duh de slavă deșartă și mândrie de a sta de-a dreapta Sa într-o eventuală împărăție pe care El o va instaura în lumea aceasta.

Mântuitorul a continuat: „Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?”. Iar ei au spus: „Putem”.  Atunci Mântuitorul a profețit și a zis: „Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit”, celor care sunt considerati a fi vrednici de către Dumnezeu, El stabilește cine va sta de-a dreapta și de-a stânga, potrivit vredniciei, nu ambiției. Deci cei pe care Dumnezeu îi rânduiește vor sta, nu toți cei care doresc din slavă deșartă sau din ambiție de întâietate.

Este important să vedem ce înseamnă paharul și botezul în cuvântul Mantuitorului. Paharul pe care El îl va bea sunt suferințele Lui înainte de moarte. De unde știm aceasta? Știm chiar din evanghelie, când Mântuitorul Iisus Hristos S-a rugat în grădina Ghetsimani și a zis: „Părinte, de este cu putinţă, să treacă de la Mine acest pahar, dar nu precum Eu voiesc, ci precum voieşti Tu”. Adică, dacă se poate să treacă paharul suferințelor care vor preceda moartea Sa pe Cruce. Iar botezul cu care se va boteza El este botezul sângelui, și anume înseși răstignirea și moartea Sa pe Cruce.

Când Mântuitorul le spune celor doi ucenici ambițiosi că se vor împlini și cu ei această lucrare de a gusta paharul suferințelor și de a se boteza cu botezul morții martirice, Hristos Domnul face o profeție, pentru că într-adevăr Iacob a a fost decapitat în anul 44 d.Hr. din porunca regelui Irod Agripa, iar fratele lui, Apostolul Ioan, a fost dus în exil în insula Patmos și a trăit în condiții foarte aspre și grele, apoi a fost omorât în timpul persecuției împăratului Domițian, în anul 44-45 d.Hr. Într-adevăr, Hristos a profețit că cei doi frați vor suferi și vor cunoaște ce este paharul suferinței, iar unul dintre ei - și martiriul, moartea violentă prin decapitare.

Evanghelia ne arată că Mântuitorul Hristos îi avertizează pe acești doi frați. Dar în timp ce le se spune că nu El va da onoarea întâietății, ci Dumnezeu Tatăl stabilește cine este vrednic, cine este cel mai smerit, care se poate bucura de cinstirea din partea lui Dumnezeu, ceilalți zece ucenici au început a se mânia pe Iacob și Ioan. Era o mânie amestecată cu invidie, dorința de întâietate a celor doi frați a trezit invidie și mânie, tulburând relațiile interumane din această comunitate a lor. Apostolii erau oameni simpli, cu slăbiciuni, ca toți oamenii, ei încă nu primiseră Duhul Sfânt, nu se schimbaseră în mentalitatea lor lumească, nu erau suficient de înduhovniciți. De aceea Mântuitorul Hristos corectează atitudinea lor, zicând: „Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”.

Aici vedem că Mântuitorul îi mustră pe ucenici, îi îndreaptă, arătând care este deosebirea dintre slava lumească și cinstea sau onoarea duhovnicească. El înlocuiește logica puterii lumești cu logica slujirii. Dacă vrei să fii cel dintâi sau cel mai mare, trebuie să te faci slujitorul tuturor. În loc de mândrie, să cultivi iubirea smerită, darnică, nu posesivă. De aceea evanghelia se încheie cu aceste cuvinte:  „Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”. Nu spune „pentru toți” - deși sigur că a venit și S-a răstignit pentru mântuirea întregului neam omenesc  -, ci „pentru mulți”, pentru că mulți vor crede în El și se vor mântui, dar nu toți, pentru că vor fi și cei care Îl vor respinge și nu vor crede în El.

Această evanghelie este rânduită să fie citită în Postul Sfintelor Paști ca să ne arate nouă că vom primi răsplata de la Dumnezeu nu potrivit ambițiilor noastre, ci potrivit smereniei, iubirii smerite, ajutătoare a semenilor noștri care au nevoie de ajutorul nostru. Evanghelia ne arată că întâietatea în fața lui Dumnezeu nu este un drept pentru care ne luptăm, ci este un dar pe care îl primim dacă ne-am umplut sufletul de iubire smerită și de darnicie și hărnicie în ajutorarea semenilor noștri.

Duminica de astăzi se mai numește și Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Această pomenire a sfintei în Dum a V-a din Postul Sfintelor Paști se face pentru a întări evlavia credincioșilor, credința și speranța că, oricât de păcătos ar fi omul, prin pocăință se poate îndrepta și chiar ajunge la sfințenie. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a secolului V și prima jumătate a secolului VI. Viața ei a fost scrisă în secolul VII, de Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

Această femeie a fost la început o fată frumoasă, dar frumusețea ei i-a adus multe căderi, încât și atunci când a mers să se închine la Locurile Sfinte, pe drum a păcătuit cu o mulțime de bărbați. În momentul când a vrut să intre în Biserică, o mână a oprit-o, și și-a dat seama că era prea păcătoasă. A început a plânge și a făgăduit Maicii Domnului că își va schimba viața. După această rugăciune plină de pocăință, a intrat în Biserică și s-a închinat. Apoi a mers în pustia Iordanului și timp de 47 de ani a postit, s-a rugat și s-a pocăit. A ajuns la o măsură atât de mare, încât la rugăciune se ridica de la pământ, pentru că era mai mult unită cu Dumnezeu Cel din Ceruri, decât trasă în jos spre cele pământești.

A fost găsită de Sfântul Zosima, care se retrăsese în pustie în timpul Postului Paștilor. Lui i-a povestit toată viața ei, s-a spovedit și s-a împărătșit, și i-a spus să vină peste un an, căci ea va trece la Domnul. Peste un an a găsit-o adormită, a îngropat-o, apoi a povestit viața ei, iar după aceea viața ei a fost scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului.

Deși este pomenită în data de 1 aprilie, totuși i s-a consacrat și Duminica a V-a din Postul Mare, pentru că este o icoană a pocăinței, a posibilității schimbării vieții păcătoase în viață virtuoasă. Ea este o sfântă care îndeamnă pe toți oamenii să-și schimbe viața și să o sfințească.

A treia parte și cea mai importantă a sărbătorii de astăzi este Buna Vestire. Arhanghelul Gavriil a binevestit Fecioarei Maria că va naște un Prunc. Ea însă s-a mirat, pentru că nu cunoscuse bărbat și cum va fi ea mamă dacă nu cunoscuse bărbat? Însă în Evanghelia după Luca vedem cum îngerul Gavriil arată un respect deosebit Fecioarei Maria și îi spune: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus [Iisus, adică „Dumnezeu mântuiește”, asta înseamnă în ebraică Ieșua, în ebraică יֵשׁוּעַ] Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit”.

Deci vedem identitatea Pruncului. Pruncul are un nume, descoperit de către înger Fecioarei Maria – se va chema Iisus –, după ce am învățat din Evanghelia după Matei că și dreptul Iosif aflase că Pruncul se va numi Iisus, că va mântui pe poporul său de păcate. Și Împărăția Sa nu va avea sfârșit – acest verset a intrat în Crezul pe care îl rostim la fiecare Liturghie. Deci Iisus este Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt, nu este o simplă persoană umană, ci Fiul lui Dumnezeu, Care devine Om. Și spune aici mai lămurit cum se va săvârși această minune, pentru că Fecioara întreabă: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”.

Deși numai Fiul lui Dumnezeu Se întrupează și Se face Om, participă la lucrarea aceasta mântuitoare întreaga Preasfântă Treime. Se exprimă iubirea smerită și milostivă a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, și umanitatea pe care Hristos și-o împropriază și și-o asumă începe și ea, iar firea omenească se sfințește și se îndumnezeiește. Aceasta este taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută.