A fi creștin ieri și azi

Singura curiozitate care nu poate sfârşi prost este aceea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu-Omul, pe Iisus Hristos. Oricine „caută să vadă cine este Iisus” precum Zaheu şi este onest, deschis, gata să lupte cu orice piedică numai să ajungă în punctul din care să-L zărească (în sicomor), nu are cum să-L rateze.

În viaţă experimentăm mult și, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiți. Singura curiozitate care nu poate sfârşi prost este aceea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu-Omul, pe Iisus Hristos. Oricine „caută să vadă cine este Iisus” precum Zaheu şi este onest, deschis, gata să lupte cu orice piedică numai să ajungă în punctul din care să-L zărească (în sicomor), nu are cum să-L rateze. „Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu” (Psalmi 52, 3).

***

Există în istoria Bisericii cazuri ale unor creştini care au dus oarecum la extrem dorinţa lor de a urma îndemnurilor evanghelice. Sunt caracterizaţi, de obicei, cu sintagma nebuni întru Hristos tocmai pentru că, spre deosebire de oamenii normali sau lumeşti, ei au preferat să trăiască aici şi acum ca şi cum ar fi deja dincolo, în veşnicie. Această dublă situare a lor, cerească şi pământească, în acelaşi timp, dă şi măsura comportamentului lor paradoxal.

***

A fi creştin înseamnă a fi ucenic şi prieten al Mântuitorului Hristos, înseamnă a-ţi trăi viaţa nedespărţită nici o fracţiune de secundă de Viaţa Lui. Creştinismul nu e o sumă de convenţii cu efecte în plan personal sau social, nu e ideologia unui partid care-şi propune să câştige lumea aceasta. În acest sens, Învierea nu este o dovadă adusă unor „Toma necredincioşi” de către Hristos Domnul, ci este un firesc al traseului pe care l-a parcurs Fiul lui Dumnezeu, Cel Care n-a putut fi biruit de moarte, El fiind Însuşi Izvorul vieţii. Da, prin Înviere noi suntem pe deplin încredinţaţi asupra dumnezeirii Celui pe care ucenicii Săi L-au văzut murind ca un om în chinurile Răstignirii. Învăţăturile Sale din Evanghelii sunt doar o pregătire pentru ca ucenicii Săi să poată primi această mare Taină a Învierii. Cei care vor a despărţi aceste cuvinte ale Domnului de Învierea Lui şi care ar vrea ca Evangheliile să se oprească la momentul morţii Sale pe cruce, nu vor, în fapt, decât a reduce Persoana lui Iisus Hristos la umanitatea Sa, negându-I dumnezeirea. Abia aceştia se pot asemăna cu Toma, cel care, în preajma momentului Răstignirii Sale, îi îndemna pe ceilalţi ucenici: „Să mergem şi noi şi să murim cu El” (Ioan 11, 16). Când însă acelaşi Toma a aflat, de la ceilalţi apostoli, că a înviat Domnul, a refuzat să creadă până când nu s-a încredinţat personal de acest lucru. Iată problema lui Toma: a crezut, fără să ezite, în putinţa de a muri, dar i-a venit greu să creadă în posibilitatea Învierii.

***

Există în vocabularul curent expresii de genul „şofer de duminică” sau „tată de duminică”, pentru a desemna pe cei care doar din în când în când îşi iau în serios carnetul de conducere sau statutul de părinte. Cum i-am putea numi însă pe cei care nu vin cu anii la biserică (lor nu le putem zice nici măcar „creştini de duminică”)? „Creştini din an în Paşti”?

***

Diferenţa dintre gândirea „corectă politic” şi cea creştină se vede însă cel mai bine în modul în care sunt abordate diferenţele de ordin moral dintre persoane. Biserica lui Hristos condamnă orice fel de păcat, dar continuă a se ruga pentru şi a se raporta cu dragoste la omul care trăieşte în păcate. Corectitudinea politică susține că trebuie să acceptăm/ respectăm nu doar persoana în cauză, ci şi alegerile pe care le face. Aparent, omul „corect politic” face mai mult pentru aceşti „discriminaţi”, acceptându-i şi pe ei, şi faptele (păcatele) lor ‒ adică ceva în plus. În realitate, face mult mai puţin pentru aceştia şi le produce, de fapt, mult rău, încurajându-le comportamentul și livrându-le iluzia că este bine ceea ce fac, contribuind la suferința lor.

***

Cel mai autentic şi realist plan de viaţă este cel hristocentric. Este nevoie de a spune apăsat acest lucru unei lumi care-şi pune atâtea speranţe în strălucitoare, dar babilonice realizări umane. Dacă e o criză în lume, aceea este, într-adevăr, criza de sens.

De la același autor

Ultimele din categorie