Gavriluţă - Bănescu, un dialog care ne priveşte pe toţi

Pentru orice intelectual, mai ales pentru cel ce se doreşte a fi parte din Biserică, Nicu Gavriluţă şi Vasile Bănescu reprezintă două modele, două repere luminoase. Dialogul dintre mireanul intelectual și teologul erudit este unul care ne priveşte pe toţi.

După prima, a doua și a treia carte despre care am vorbit, a patra lucrare pe care o propun spre lectură în acest post al Crăciunului este Homo religiosus şi simulacrele realităţii*. Cuprinde 12 dialoguri purtate de Vasile Bănescu cu profesorul Nicu Gavriluţă în cadrul emisiunii „Credinţă şi cultură”, difuzate de Trinitas TV în perioada 2016-2019. Sintagma homo religiosus este, evident, preluată de la Mircea Eliade şi „numeşte fiinţa umană credincioasă din toate timpurile, culturile şi religiile lumii” (p. 11). Preluat de la sociologul Jean Baudrillard, conceptul de simulacru se referă la „ipostazele trucate, virtuale sau ireale din viaţa fiecăruia dintre noi” (p. 11). Acestea sunt cele două coordonate, verticală şi orizontală, ale dialogului dintre un teolog cu vastă experienţă în plan editorial şi jurnalistic, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, şi un sociolog, antropolog, eseist, un mirean extrem de activ în cadrul Bisericii.

Volumul, trebuie să o spun dintru început, oferă o adevărată cheie de lectură a lumii în care trăim. Cultura solidă a celor doi protagonişti, veleităţile hermeneutice, dar şi o foarte bună cunoaştere a realităţilor contemporane conferă indiscutabilă consistenţă dialogului. Radiografiile sunt limpezi, argumentele curg firesc, cei doi se completează mereu, generând o dinamică a discursului care ţine cititorul mereu în priză. Temele sunt foarte vaste şi acoperă, practic, întreaga problematică a omului (pseudo)religios de azi. De la creştinismul intrinsec europeanului de azi la corectitudinea politică, de la manipularea „diavolului resetat” la „sensul ultim al vieţii”, de la prostie la „sărăcia cu duhul” – paleta abordărilor este generoasă prin conţinut şi seducătoare prin vervă.

Lumea de astăzi este marcată de marxismul cultural care caută să modeleze mentalităţile prin constructe artificiale. De altfel, dintotdeauna „ideologiile modifică realitatea care nu le convine. Vorba unor idealişti germani: Dacă realitatea te contrazice, cu atât mai rău pentru ea” (p. 111). Se cultivă o „formă de alienare intelectuală” care generează un soi de „terorism intelectual”. Prin această sintagmă consacrată de Jean Sévilla „se înţelege presiunea exercitată de elitele intelectuale contaminate ideologic în spaţiul mediatic şi cultural” (p. 91). Corifeii corectitudinii politice sunt urmaşii unor intelectuali extrem de vocali, precum Jean-Paul Sartre, cel care „vorbea şi scria în termeni duri, incriminatori despre cei ce se opuneau comunismului criminal, susţinând că trebuie pur şi simplu împuşcaţi” (p. 91). Să nu ne mire că şi în România zilelor noastre se vorbeşte despre „tribunale populare”, despre „datul cu flit” ca metodă de „tratament” a celor ce susţin valori creştine, tradiţionale.

Una dintre temele abordate este şi cea a comportamentului omului modern în vremea sărbătorilor, mai ales atunci când vine vorba de Crăciun. Este de ajuns o vizită prin magazine, pentru a constata că mulţi cad victimă „consumului ostentativ” care maschează „anumite frustrări, neajunsuri, probleme, situaţii de criză” (p. 128). Este şi aceasta o formă de prostie, cea prin care ratăm esenţialul în viaţă: „Dacă pentru tine sărbătoarea înseamnă îmbuibare, îmbătare, chefuire epuizantă, lâncezire la mall, distracţie vulgară şi, desigur, evitarea bisericii ca loc singular de întâlnire cu Cel sărbătorit în acea zi, atunci devine destul de cert faptul că nu te hăituieşte inteligenţa şi că, deci, eşti incapabil să înţelegi esenţialul” (p. 129). Aceste cuvinte au darul de a zgudui conştiinţe, de a reaşeza lucrurile în firescul lor, un firesc pierdut chiar şi de către mulţi dintre cei ce se declară ca având credinţă în Dumnezeu. Or, „pentru un creştin, Naşterea lui Hristos e o sărbătoare continuă. Dacă nu ai sentimentul contemporaneităţii cu Hristos, s-ar putea să ratezi întâlnirea existenţială cu El” (p. 151). Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu se schimbă perspectiva, „timpul este sfinţit”, devine, după spusa Părintelui Dumitru Stăniloae, „intervalul care se scurge între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul pe care i-L dă omul” (p. 151). Răspunsul este urmat, negreşit, de mărturisire. Se cuvine, în acest context, să redăm verbului a colinda demnitatea originară. „Unii spun «colindăm prin magazine». A colinda nu înseamnă a te plimba, ci a vesti. Colindătorii vestesc ceva, pe Cineva. Chiar şi în magazine” (p. 153).

Deşi abundă în identificarea şi descrierea racilelor omului contemporan, în dialogul dintre profesorul Nicu Gavriluţă şi Vasile Bănescu cuvântul ultim îl are optimismul soteriologic. Da, e adevărat că „diavolul contemporan este un tip foarte rafinat, rasat, educat, stilat, cu maniere şi bun-simţ” (p. 85) şi, prin urmare, extrem de eficient în a-şi impune stăpânirea. Dar „aşa-zisul colaps european este un moment din scenariul lui descensus ad Inferos (Mircea Eliade). Lui îi urmează, obligatoriu, o renaştere” (p. 12). Nu lipsesc nici recomandările, sugestiile, sfaturile din partea celor doi. Spre exemplu, pentru Europa, „o soluţie ar fi ca societatea să-şi păstreze stâlpii fundamentali: cultura filosofică de sorginte greacă, justiţia şi administraţia de origini latine şi creştinismul” (p. 89). Dacă „intelectualii moderni”, care-şi pierd adesea „timpul şi energia cu teme secundare”, s-ar reîntoarce la „temele fundamentale (Ce este omul? Care este sensul vieţii? Care-i misterul iubirii? De ce moartea este o dramă?), întregul univers s-ar revigora. Este o formă rafinată de a ne sacrifica dorinţele şi pasiunile cotidiene în favoarea lucrurilor cu adevărat importante” (pp. 77-78).

Pentru orice intelectual, mai ales pentru cel ce se doreşte a fi parte din Biserică, Nicu Gavriluţă şi Vasile Bănescu reprezintă două modele, două repere luminoase. Dialogul dintre mireanul intelectual și teologul erudit este unul care ne priveşte pe toţi. Deloc întâmplător, s-au selectat dintre toate emisiunile realizate doar 12 – număr care ne trimite cu gândul la apostolii din proximitatea Mântuitorului. Lucrarea celor doi intelectuali reprezintă un adevărat apostolat cultural ce va avea reverberaţii, sunt convins, multă vreme în istorie. Personal, mă bucur că sunt nu doar contemporan cu cei doi, ci şi un apropiat al lor, „în duh şi în adevăr”. Orice întâlnire, orice comunicare cu cei doi este tonică şi ziditoare. Cum sunt convins că va fi şi pentru voi lectura acestui volum care este şi ancoră, şi cârmă, şi pânză pentru corabia unei minţi ce se încumetă să străbată oceanul nesfârşitelor provocări contemporane.

 

* Nicu Gavriluţă, Vasile Bănescu, Homo religiosus şi simulacrele realităţii, Editura Eikon, Bucureşti, 2019.

De la același autor

Ultimele din categorie